Patru românce joacă astăzi la Wimbledon. Ieri, ploaia a amânat partidele lui Cîrstea, Begu și Cristian

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Patru românce joacă astăzi la Wimbledon. Ieri, ploaia a amânat partidele lui Cîrstea, Begu și Cristian

Sorana Cîrstea
Sorana CîrsteaProfimedia
Ana Bogdan e deja calificată în turul 2, celelalte trei românce care se află pe tabloul principal de simplu feminin de la Wimbledon, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian și Irina Begu, vor evolua în primul tur.

Prima care intră pe teren va fi Sorana Cîrstea (33 de ani, 37 WTA). Ea o va întâlni pe jucătoarea germană Tatjana Maria (35 de ani, 62 WTA), pe care a învins-o până acum de trei ori. Maria are o singură victorie împotriva Soranei, însă a obținut-o chiar la Wimbledon, anul trecut în turul 2.

Oficialii au decis ca partida să se dispute miercuri, 5 iulie, de la orele 13:00.

De la aceeași oră este programată și partida pe care Jaqueline Cristian (25 ani, 133 WTA)  o va juca împotriva italiancei Lucia Bronzetti (24 ani, 47 WTA). 

Irina Begu (32 de ani, 30 WTA) ar urma să joace împotriva canadiancei Rebecca Marino, 83 WTA de la 18:30.

Toate cele trei partide contează pentru turul 1 al competiției.

Ana Bogdan este deja în turul 2

Sportiva din Sinaia, numarul 57 mondial, a trecut în primul tur de rusoiaca Liudmila Samsonova, mult mai bine plasată în clasamentul WTA (locul 15) după două seturi decise la tie-break 7-6, 7-6 

În turul 2, Ana Bogdan joacă împotriva americancei Alycia Parks, numarul 51 mondial. Cele două se întâlnesc pentru prima oară în carieră, iar partida ar urma să fie printre ultimele ale zilei, către ora 20:30.