A fost pentru prima dată când Medvedev nu a reușit să câștige niciun game într-un meci din circuitul ATP, un rezultat care a surprins întreaga lume a tenisului.
Momentul-cheie al partidei a venit în setul secund, la scorul de 0-6, 0-2, când Medvedev a cedat nervos. Rusul și-a descărcat frustrarea lovind racheta de pământ de șase ori, în timp ce spectatorii au reacționat ironic, aplaudând fiecare gest.
Ulterior, jucătorul a aruncat racheta într-un coș de gunoi, a schimbat echipamentul și a revenit pe teren, însă fără să poată schimba cursul meciului.
Sancțiune oficială din partea ATP
Luni, 13 aprilie, ATP a anunțat sancțiunea: o amendă de 7000 de dolari pentru comportament nesportiv.
Gestul său a fost considerat o încălcare clară a regulilor de conduită.
După partidă, Medvedev a încercat să explice colapsul neașteptat, fără a găsi însă răspunsuri clare:
”Nu înțeleg ce s-a întâmplat. Senzațiile mele la antrenamente erau bune; de fapt, nu am pierdut niciun set în pregătire, dar în meci nu am fost capabil să controlez nimic.
”Nu puteam să trimit două mingi în teren, așa că era imposibil să încerc ceva. Nu știu dacă ar trebui să analizez ce s-a întâmplat sau pur și simplu să uit cât mai repede. Nu înțeleg ce s-a întâmplat, sincer”, a declarat atunci rusul.
Ironia situației este că începutul de an fusese unul excelent pentru Daniil Medvedev. Revenit în top 10 ATP, rusul câștigase titluri la Brisbane și Dubai și jucase finala de la Indian Wells.
