Bianca Andreescu a suferit o ruptură de ligamente la glezna stângă

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Bianca Andreescu a suferit o ruptură de ligamente la glezna stângă

Bianca Andreescu s-a prăbușit pe teren țipând de durere
Bianca Andreescu s-a prăbușit pe teren țipând de durereAFP
Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a anunțat că a suferit o ruptură de ligamente la glezna stângă, marți, în optimile de finală ale turneului feminin de tenis de la Miami (Statele Unite).

"Rezultatele arată că am două ligamente rupte la glezna stângă. Este greu de precizat exact când va dura (recuperarea), dar haideți să spun doar că putea fi mult mai rău", a scris Andreescu pe contul său de Twitter.

Bianca Andreescu, campioană la US Open în 2019, s-a prăbușit pe teren țipând de durere, ținându-se cu mâinile de gleznă, în timpul setului al doilea al meciului cu rusoaica Ekaterina Alexandrova, înainte de a părăsi arena într-un scaun cu rotile.

Canadianca, în vârstă de 22 de ani, aflată pe locul 31 în clasamentul WTA, s-a confruntat cu o serie de accidentări în ultimele sezoane, după ce a învins-o pe americanca Serena Williams în finala US Open 2019.

La Miami, Banca Andreescu, finalista ediției 2021 a acestui turneu, le-a învins pe Emma Răducanu, Maria Sakkari, favorita numărul 7, și Sofia Kenin, pentru a ajunge în optimile de finală. Ea conducea cu 2-0 în setul secund cu Alexandrova înainte de a abandona, după ce rusoaica se impusese la tiebreak în primul set.