Uneori, un sportiv este atât de îndrăgit de public, încât atrage de unul singur milioane de fani noi către sportul său. Tiger Woods în golf; Muhammad Ali în box; Michael Jordan în baschet.
Iar în tenis, Roger Federer.
În întreaga lume, oamenii s-au lăsat cuceriți de frumusețea jocului său pe teren, dar și de stilul și eleganța lui din afara acestuia. A dus acest sport în orașe, țări și, mai ales, în sufragerii în care nu mai ajunsese până atunci.
Influența sa a fost atât de mare, încât a putut aduce în tenis o competiție complet nouă. Sperase să creeze echivalentul Cupei Ryder din golf, iar cu el pe teren, Laver Cup s-a bucurat imediat de un succes uriaș.
Dar timpul nu cruță pe nimeni. Când și-a luat rămas-bun de la tenis, cu lacrimi în ochi, pe arena O2 din Londra, la ediția din 2022 a turneului, mulți spectatori și-au luat rămas-bun odată cu el.
În inimile a milioane de fani s-a instalat un gol pe care nici măreția rivalilor săi, Rafael Nadal și Novak Djokovic, rămasă intactă, nu a reușit să-l umple.
Patru ani mai târziu, la același turneu și în aceeași sală, era evident că Carlos Alcaraz poate face acest lucru.
Spectacolul înainte de toate
Nu este vorba despre a spune că este sau va fi un jucător mai bun decât Nadal ori Djokovic. Mulți consideră chiar că nici Federer nu a fost. Dar, asemenea legendei elvețiene, Alcaraz are un mod de a juca căruia nimeni nu-i poate rezista. Am constatat-o direct, petrecând weekendul la O2 Arena pentru a relata de la Laver Cup 2026 pentru Flashscore.
La câțiva kilometri vest de O2, mii de pasionați de tenis călătoresc din toate colțurile lumii și stau la cozi ore întregi în fiecare vară pentru a ajunge pe terenul central de la Wimbledon. Dar, în lipsa istoriei și prestigiului, Laver Cup nu exercită aceeași forță de atracție. Atrage mai degrabă un public format din spectatori ocazionali, care au nevoie de puțină magie pentru a se lăsa purtați de atmosferă.
Într-adevăr, lucrurile fuseseră oarecum terne înaintea sesiunii de sâmbătă seara. Apoi a apărut Carlos.
Pus în dificultate de Taylor Fritz, care i-a opus o rezistență veritabilă, spaniolul s-a impus cu 6-3, 4-6, 13-11 în fața americanului. La final, atmosfera amintea de ultimele tururi ale unui turneu de Grand Slam. În toată sala, spectatorii se ridicau brusc în picioare, își puneau mâinile în cap și îl încurajau pe Alcaraz ca și cum viața lor ar fi depins de cele două puncte pe care încerca să le aducă echipei Europei.
Totul se explica în mare parte prin loviturile extraordinare pe care le reușea. Lovituri de dreapta imparabile, loburi miraculoase și scurte spectaculoase, chiar și în momentele cele mai importante. Până și spectatorii care abia dacă urmăriseră tenis înainte nu puteau decât să aprecieze această creativitate și această îndrăzneală.
De la Federer, și poate chiar niciodată înainte, tenisul nu mai avusese un jucător capabil să producă un tenis de elită cu atâta creativitate și vervă.
Dar, mai presus de toate, Alcaraz este dispus să meargă mai departe și să folosească și altceva decât tenisul său pentru a asigura spectacolul.
Mai mult decât Federer, spaniolului îi place să implice publicul atunci când consideră că acest lucru îl poate ajuta. Își mobilizează susținătorii și îi face să amuțească pe cei care nu îl încurajează.
Când Fritz l-a împins pe Alcaraz până în tie-break-ul decisiv, o parte americană a publicului s-a animat și a scandat „SUA, SUA” după fiecare punct câștigat de jucătorul echipei lumii. În loc să-i ignore pentru a rămâne concentrat, Alcaraz a reacționat. După ce a salvat spectaculos o minge de meci, și-a ridicat brațele pentru a cere și mai mult sprijin din partea restului sălii.
Este ceva obișnuit pentru el. Face efortul de a-și transforma meciurile în spectacole și procedează la fel chiar și atunci când nu joacă, lansând scandările pentru coechipierii săi de pe marginea terenului.
Când se afla pe bancă și nu pe teren, interesul publicului era însă vizibil mai scăzut. Duminică, o persoană mi-a mărturisit chiar că spera ca Alexander Zverev să nu reușească să pecetluiască victoria și să încheie turneul în al doilea meci al zilei, deoarece venise doar cu speranța de a-l vedea pe Alcaraz jucând în al treilea.
La fel ca multe competiții de tenis și de sport în general din prezent, Laver Cup a folosit muzică puternică, videoclipuri spectaculoase și lumini stroboscopice pentru a crea o atmosferă extraordinară și a conferi importanță evenimentului. Dar dacă îi dai lui Alcaraz o rachetă și luminile reflectoarelor, nu mai ai nevoie de nimic altceva.
Riscul epuizării
O parte din atracția lui Alcaraz vine din faptul că pare să trăiască pe deplin momentul. Zâmbește și râde de propriul geniu, dar uneori și de ceea ce reușește adversarul său.
Dacă începe să se bucure mai puțin, va fi mai puțin plăcut să-l privești jucând. Iar declarațiile sale din acest weekend arată că riscul este real.
În ajunul turneului, s-a plâns de finalurile târzii de meci care au marcat US Open, în special în timpul înfrângerii suferite în fața lui Ben Shelton.
„Este prea mult. Trebuie făcut ceva. Chiar și să încheiem la miezul nopții este deja prea târziu, nu spun de meciurile care se termină la 3:30 ”, a declarat el.
„Este păcat că un meci ca acesta nu a ajuns la mai multă lume, pentru că oamenii trebuie să meargă la culcare și să muncească dimineața.”
Câteva zile mai târziu, după ce impresionase într-un meci de dublu disputat în seara de deschidere a turneului, mi-a explicat cât de mult și-ar dori să aibă mai mult timp în calendar pentru a juca în această probă. „100%. Mi-aș dori să pot juca mai multe meciuri de dublu pe tot parcursul anului”, a afirmat el.
„Este complicat. Având în vedere importanța probei de simplu și faptul că un meci poate fi solicitant din punct de vedere fizic și mental, încerc să profit cât mai mult de ziua de care dispun între meciuri pentru a mă odihni și a mă simți mai bine. Dacă joc la dublu, nu pot folosi acea zi pentru a mă recupera și probabil îmi voi supune corpul unui stres suplimentar.”
Apoi, la conferința de presă de după turneu, a explicat cât de fericit îl fac competițiile pe echipe. A regretat, de asemenea, că programul epuizant îl obligă să aleagă între Laver Cup și Cupa Davis. „Folosesc acest turneu pentru a-mi regăsi bucuria”, a declarat el.
„Îmi place la nebunie să joc. De fiecare dată când intru pe teren, îmi place, pentru că o fac alături de băieții aceștia. Când este o competiție pe echipe, totul este complet diferit. Nu joci doar pentru tine, ci și pentru coechipieri. Îmi place la nebunie să fac parte din ea și mă ajută să-mi regăsesc bucuria atunci când joc. Mă ajută enorm să-mi regăsesc cel mai bun tenis.”
Este evident că nu se bucură atât de mult pe cât ar putea în circuit și nu putem să nu ne temem că acest lucru îi va diminua strălucirea pe teren.
Trebuie protejat
Calendarul neîntrerupt îi amenință mai mult decât simpla fericire.
Laver Cup a fost doar al doilea turneu disputat de el din aprilie, o accidentare la încheietura mâinii ținându-l pe spaniol departe de terenuri din aprilie până la sfârșitul lunii august.
Volumul său ridicat de muncă a jucat, fără îndoială, un rol în această accidentare. La Laver Cup, s-a arătat îngrijorat și de folosirea unor mingi mai grele în circuit. Este departe de a fi singurul care consideră că acestea provoacă probleme fizice jucătorilor.
Nu este nevoie să explicăm cât de mult suferă tenisul din cauza absenței sale. Iar în acest moment, măsurile luate pentru a preveni accidentările care l-ar putea împiedica să joace nu sunt suficiente. Acest lucru trebuie să se schimbe.
Odată cu Alcaraz, tenisul a primit un talent generațional. Nu doar un jucător care practică un tenis incredibil, ci un jucător al cărui stil îi atrage pe oameni către acest sport, pur și simplu pentru a-l vedea în acțiune.
Nu ar trebui făcute schimbări importante doar pentru a-i face pe plac. Dar, din moment ce aceste schimbări — un calendar mai puțin încărcat și eliminarea meciurilor disputate târziu în noapte, de exemplu — sunt cerute de mulți alți jucători și fani, este evident că trebuie să i se ofere ceea ce solicită.
Nu se poate sublinia îndeajuns cât de mult mai bun este tenisul, atât ca decor, cât și ca spectacol, cu un Carlos Alcaraz sănătos și fericit.