Team World a surclasat echipa Europei în Laver Cup și este aproape de victorie la Vancouver

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Team World a surclasat echipa Europei în Laver Cup și este aproape de victorie la Vancouver
Tiafoe sărbătorește unul dintre punctele sale.
Tiafoe sărbătorește unul dintre punctele sale.AFP
Cu alte trei victorii obținute sâmbătă, echipa mondială este aproape de a câștiga pentru al doilea an la rând turneul demonstrativ patronat de Roger Federer. Scorul este acum 10-2 în favoarea tenismanilor de la World Team.

Echipa mondială, care a câștigat primul său titlu la Londra anul trecut, mai are nevoie de numai o victorie într-unul dintre cele patru meciuri de duminică de la Rogers Arena din Vancouver, Canada, pentru a atinge pragul de 13 puncte , care i-ar asigura victoria .

Pe de altă parte, Echipa Europei are de departe cel mai slab start în cele șase ediții ale competiției. E drept că aceasta nu îi mai are în componență pe cei trei giganți ai tenisului masculin(Federer, Nadal, Djokovic), care anul trecut s-au reunit pentru un adio emoționant al legendarului elvețian din tenis.

John McEnroe, foarte aproape de victorie cu echipa sa.
John McEnroe, foarte aproape de victorie cu echipa sa.AFP

"Treaba nu este completă, dar suntem destul de aproape", a subliniat emblematicul John McEnroe, căpitanul restului lumii. "De când am început, nu am fost niciodată în frunte, așa că a fost incredibil", a adăugat el.

Cu victoria obținută sâmbătă în fața americanului Tommy Paul, norvegianul Casper Ruud, este până acum singurul european care a câștigat toate cele opt meciuri de la Vancouver de-a lungul timpului, de fiecare dată sub privirile lui Federer.

Ziua a început cu victoria americanului Taylor Fritz, 6-2, 7-6 (7/3), în fața rusului Andrey Rublev, care a mărit diferența dintre cele două echipe.

Auger-Aliassime și Monfils se întâlnesc din nou

În sesiunea de seară, americanul Frances Tiafoe a trecut cu 7-5, 6-3 de polonezul Hubert Hurkacz, într-un meci care a ridicat publicul în picioare cu mai multe smash-uri spectaculoase.

"Cu toții avem noroc din când în când", a spus un Tiafoe zâmbitor despre strălucirea sa.

Restul lumii s-a impus în ultimul meci de dublu.
Restul lumii s-a impus în ultimul meci de dublu.AFP

În ultimul meci, Hurkacz și francezul Gael Monfils au jucat împotriva lui Felix Auger-Aliassime și Ben Shelton, care s-au impus cu 7-5, 6-4  iar acum scorul este de 10-2 în favoarea Restului Lumii, care foarte probabil va câștiga competiția pentru al doilea an la rând.