Vești bune! Când poate reveni Sorana Cîrstea pe teren după ce a abandonat la Rouen

Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea BARBARA GINDL / APA / AFP / Profimedia

O mică problemă medicală a oprit parcursul excelent al Soranei Cîrstea în cadrul turneului de la Rouen, chiar înainte de marea confruntare din semifinale cu tânăra Veronika Podrez. Deși veterana în vârstă de 36 de ani se afla într-o formă de invidiat, o accidentare la picior suferită în timpul sfertului de finală a privat-o de șansa de a lupta pentru trofeu.

Anunțul oficial a fost făcut chiar de sportiva noastră prin intermediul rețelelor sociale, Sorana exprimându-și regretul pentru abandonul forțat după o săptămână în care s-a bucurat de fiecare secundă pe terenul din Franța.

"Îmi pare foarte rău că trebuie să mă retrag de la @openrouen din cauza unei mici accidentări suferite în meciul de ieri. A fost o săptămână minunată pentru mine și am iubit fiecare secundă. Vă mulțumesc pentru tot", a scris Sorana Cîrstea pe Instagram.

Site-ul oficial WTA a confirmat ulterior cauza retragerii, subliniind totodată caracterul istoric al finalei de la Rouen, care va consemna, în premieră, un duel între două jucătoare din Ucraina: Podrez și Kostyuk.

"Cîrstea s-a retras din cauza unei accidentări la picior"

Participare la Madrid

În ciuda dezamăgirii provocate de ratarea șansei de a câștiga două titluri WTA single în același an (după succesul de la Transylvania Open), veștile privind starea de sănătate a Soranei sunt optimiste.

Problemele la picior par a fi minore, iar românca se pregătește deja pentru turneul de categoria WTA 1000 de la Madrid, programat să înceapă săptămâna viitoare.

Organizatorii de la Caja Magica au actualizat lista jucătoarelor care au declarat forfait, iar numele Soranei Cîrstea nu figurează printre absențe, spre deosebire de alte nume sonore precum Emma Răducanu, Barbora Krejcikova sau Emma Navarro.

Turneul din capitala Spaniei este unul cu semnificații deosebite pentru Sorana, aceasta având în palmares două sferturi de finală la simplu (2016 și 2017) și titlul la dublu cucerit anul trecut alături de Anna Kalinskaya.

Salt în clasament și perspective pentru Roland Garros

Parcursul solid de la Rouen a adus-o pe Sorana pe locul 26 în clasamentul LIVE și pe  locul 13, în clasamentul WTA Race, care contabilizează punctele obținute în anul curent.

Această ascensiune constantă îi garantează aproape sigur statutul de cap de serie la Roland Garros, al doilea turneu de Grand Slam al anului.