Altele

”Talismanul norocos” al Andreevei la Roland Garros: ”L-am primit de la o fetiță”

Mirra Andreeva
Mirra AndreevaJULIEN DE ROSA AFP
Mirra Andreeva i-a mulțumit unui fane pentru că i-a dăruit un „talisman norocos” înainte de victoria din turul trei al Openului Francez împotriva Yuliei Putintseva.

Jucătoarea rusă, numărul șase mondial, a avut pe banca ei o mică bucată de material colorat cu motive florale în timpul victoriei cu 6-3, 6-1 împotriva Yuliei Putintseva, cap de serie numărul 32.

”Când intram pe teren, o fetiță a pus un desen pe banca mea și l-am păstrat. Este talismanul meu norocos”, a spus jucătoarea de 18 ani.

”Oricare ar fi locul în care se află fetița aceea, vreau să-i mulțumesc pentru că este talismanul meu norocos."

Andreeva participă la al treilea Roland Garros, după ce anul trecut a pierdut în semifinale în fața Jasminei Paolini.

Ea este una dintre jucătoarele în formă de la Paris, câștigând titluri la Indian Wells și la Dubai la începutul acestui sezon.

Andreeva a luat serviciul Putintsevei de trei ori în primul set și din nou pentru a conduce cu 2-1 în al doilea set, înainte de o scurtă întrerupere din cauza ploii.

După ce jucătoarele s-au întors, Putintseva a revenit pentru a conduce cu 3-2, dar Andreeva a câștigat următoarele patru game-uri și s-a calificat în turul patru, unde o va întâlni pe buna sa prietenă Daria Kasatkina.