Partida va deschide ziua a opta de concurs și este programată să înceapă la ora 12:00, pe a doua cea mai importantă arenă din complexul parizian.
Sorana traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei
Cîrstea a impresionat până acum la Paris, unde nu a cedat niciun set în primele trei meciuri. Românca le-a eliminat pe Ksenia Efremova, Eva Lys și Solana Sierra, iar ultima victorie a fost una istorică.
Succesul cu 6-0, 6-0 împotriva argentiniencei a transformat-o pe Sorana în cea mai în vârstă jucătoare care reușește un ”dublu bagel” la Roland Garros.
Forma excelentă a româncei este confirmată și de clasamentul WTA Race, unde ocupă un loc în apropierea elitei circuitului și se află în lupta pentru calificarea la Turneul Campioanelor.
Xiyu Wang, cea mai bună performanță a carierei
La 25 de ani, Wang traversează cel mai bun moment al carierei sale într-un turneu de Grand Slam.
Chinezoaica a ajuns pentru prima dată în optimile de finală la Roland Garros după victoria cu 6-3, 7-5 în fața Yuliiei Starodubtseva.
Wang ocupă doar locul 148 mondial și a acces pe tabloul principal din calificări.
Istoricul întâlnirilor directe
Cele două jucătoare s-au întâlnit o singură dată până acum.
Meciul a avut loc la Shenzhen, în 2020, iar Wang s-a impus cu 3-6, 6-1, 6-1, după ce Sorana câștigase primul set.
Între timp, ambele sportive au trecut prin transformări importante în carieră, iar duelul de la Paris se anunță complet diferit față de cel disputat în urmă cu șase ani.
Mirra Andreeva poate apărea în sferturi
Dacă va trece de Wang, Sorana ar putea avea în sferturile de finală un duel de mare dificultate cu Mirra Andreeva, una dintre favoritele turneului.
Cele două s-au întâlnit deja în acest sezon, în sferturile de finală ale turneului de la Linz. Atunci, Andreeva s-a impus după un meci extrem de echilibrat, scor 7-6, 4-6, 6-2.
