Vezi cine are cele mai multe puncte de apărat în sezonul de zgură, care se încheie cu Grand Slam-ul francez la începutul lunii iunie.

ATP: Alcaraz are șefia în pericol
Numărul 1 mondial, Carlos Alcaraz, actualul campion de la Roland Garros, începe sezonul de zgură având de apărat 4.330 de puncte — adică aproximativ 32% din totalul său de 13.590 de puncte.
Italianul Jannik Sinner (locul 2) are de apărat doar 1.950 de puncte pe zgură, o marjă mult mai mică decât Alcaraz. Dacă își menține constanța care l-a dus la titlul de la Indian Wells și finala de la Miami, Sinner are șanse reale să urce pe primul loc în clasament înainte de sezonul de iarbă.
În Top 10, cea mai delicată situație, raportat la punctaj, o are Lorenzo Musetti. Numărul 5 mondial trebuie să apere peste 50% din cele 4.265 de puncte ale sale. Anul trecut, italianul a impresionat cu finala la Mastersul de la Monte Carlo și semifinale la Roland Garros, Madrid și Roma.
WTA: Gauff are cel mai mult de pierdut
La feminin, Coco Gauff trebuie să apere aproape jumătate din totalul actual de puncte, după un sezon de zgură excepțional în 2025, încununat cu titlul de la Roland Garros în fața Arynei Sabalenka.
Coco a urcat pe locul 3 în clasament săptămâna aceasta, depășind-o pe Iga Swiatek, fosta regină a zgurii.
Chiar dacă nu traversează o perioadă bună și nu are antrenor, Iga abordează sezonul european de zgură dintr-o poziție mai relaxată: are de apărat doar 18% din punctajul său.

Numărul 1 mondial, Aryna Sabalenka, are de apărat 2.840 de puncte, mult mai mult decât cele 870 de puncte ale locului 2, Elena Rybakina. Această diferență de aproape 2.000 de puncte (cât un Grand Slam întreg) o pune pe Rybakina într-o poziție excelentă pentru a ataca primul loc în WTA.
În schimb, Jasmine Paolini (locul 8) resimte presiunea. Italianca nu traversează nici ea o perioadă grozavă și trebuie să-și apere 38% din puncte pe zgură pentru a nu coborî în clasament.
Cea mai dificilă situație din top 50 o are Lois Boisson (locul 40). Ea a ajuns în semifinalele de la Roland Garros în 2025 și are de apărat nu mai puțin de 78% din puncte în acest sezon.
La polul opus, tinerele promițătoare Victoria Mboko și Amanda Anisimova joacă fără presiune, având de apărat sub 10% din totalul punctelor.
