Jucătoarea în vârstă de 20 de ani, clasată pe locul 47 WTA, a început în forță confruntarea cu sportiva din Italia. Eala a câștigat primul set în doar 25 de minute, fructificând două mingi de break și reușind doi ași, impunând un ritm pe care adversara nu l-a putut contracara.
Momentum-ul s-a menținut și în setul secund, unde Eala a controlat schimburile și a condus cu 5-3, ajungând la minge de meci. Paolini a revenit însă și a egalat la 5-5, apoi a trecut pentru prima dată la conducere, 6-5.
Eala a rezistat presiunii, a împins setul în tiebreak și, după un echilibru perfect la 4-4, a accelerat pe final pentru a închide partida cu 7-6(5), după o oră și 40 de minute de joc.
În optimi, Eala o va întâlni pe Sorana Cîrstea, locul 32 WTA. Va fi a doua confruntare directă dintre cele două, după ce românca s-a impus în 2024 la Madrid Open, în trei seturi, 6-3, 6-7, 6-4.
