Campioana de la Madrid, ucraineanca Martei Kostyuk a anunțat că se retrage, situație care i-a facilitat româncei accesul direct în turul secund și un nou statut pe tabloul principal.
În urma abandobului Martei, Jaqueline Cristian a devenit cap de serie și nu mai e nevoită să dispute primul tur la Roma, acolo unde ar foi trebuit să o înfrunte pe brazilianca Beatriz Haddad Maia.
Marta Kostyuk a explicat pe rețelele de socializare că o problemă la șold, cumulată cu o gleznă care nu este încă refăcută complet, au făcut imposibilă participarea sa la Roma.
Cristian, dublu avantaj
Acum, grație noului statut, ”Jaq” este calificată automat în runda a doua, unde va aștepta învingătoarea partidei dintre experimentata Karolina Pliskova și Jessica Bouzas Maneiro din Spania.
Nu doar că se odihnește un tur, dar Cristian scapă cu această ocazie și de o posibilă partidă în turul 2 contra favoritei publicului, Jasmine Paolini, pe care ar fi întâlnit-o dacă trecea de Haddad Maia.
Dacă va reuși să depășească al doilea tur, drumul româncei s-ar putea intersecta cu Ekaterina Alexandrova, Sara Bejlek sau Laura Siegemund, în timp ce faza optimilor de finală i-ar putea scoate în cale un nume de calibru: Elena Rybakina.
Sorana Cîrstea, pe traseul către un duel cu liderul mondial
Jaqueline nu este singura reprezentantă a României care beneficiază de un prim tur liber. Sorana Cîrstea, aflată și ea direct în turul secund, își așteaptă adversara din partida dintre Magda Linette și Tatjana Maria.
Pentru Sorana miza este uriașă deoarece o calificare în turul al treilea i-ar putea aduce în față cel mai greu test posibil. Vorbim despre o partidă contra liderului mondial Aryna Sabalenka.
Bielorusa, care a scăpat pe tabloul său de rivale precum Rybakina sau Swiatek până în finală, va debuta la Roma împotriva câștigătoarei dintre Barbora Krejcikova și Elsa Jacquemot.
