Este drept că grupa e foarte grea, mai urmează și meciul cu Tonga din 8 octombrie, însă, cu toate acestea, eșecurile de această amploare sunt greu de digerat. Sperăm la victoria de onoare, contra tonganilor, dar la ce rugby au arătat aceștia, anul trecut pe Stadionul ”Arcul de Triumf”, la un turneu internațional, este greu de crezut că vom putea să concurăm cu ei. 

Situația în grupă, la acest moment, arată că, după patru etape, niciuna dintre echipe nu este matematic calificată. Lider este Africa de Sud, campioana mondială en-titre, care are 15 puncte și și-a încheiat meciurile. Springboks au cedat cu 13-8 în fața Irlandei, acumulând bonusul defensiv, în vreme ce sud-africanii bătuseră Scoția cu 18-3.

Cele trei mari forțe au învins, fiecare cu bonus ofensiv pe Tonga, dar la diferențe onorabile pentru rugbyștii din Pacific: Irlanda - Tonga 59-16, Scoția - Tonga 45-17 și Africa de Sud - Tonga 49-18. 

În clasament, Africa de Sud conduce cu 15 puncte, urmată de Irlanda, 14 puncte și Scoția 10 puncte. Pe 7 octombrie se joacă meciul dintre Scoția și Irlanda, în urma căruia, într-o ipoteză teoretică, ambele s-ar putea califica pentru sferturile de finală, în dauna Africii de Sud.

Pentru asta ar fi nevoie ca Scoția să bată Irlanda la minimum 20 de puncte distanță, iar ambele echipe să acumuleze bonus ofensiv, adică să marcheze cel puțin patru eseuri. Dacă Scoția se impune cu 40-20, de exemplu, iar irlandezii au marcat numai cu eseuri, atunci Africa de Sud ar rămâne în afara octetului calificat.  

Un meci pentru onoare

Noi vom juca pe 8 octombrie cu Tonga, de la ora 18.45, pentru victoria de onoare. Până la momentul apariției acestor rânduri, singura echipă calificată în sferturile de finală, matematic, este Anglia.  

Prestațiile foarte slabe ale echipei noastre, ”personificate” în aceste eșecuri dramatice, ne-au făcut să căutăm prin istorie și statistici, unde am găsit lucruri foarte interesante. 

În cele 10 ediții de Cupa Mondială, inclusiv cea în curs, au mai existat diferențe astronomice de puncte. Primul astfel de scor datează din 1995, când Noua Zeelandă bătea Japonia cu 145-17. La aceeași competiție, spre comparație, România ceda onorabil în fața sud-africanilor, chiar la ei acasă, cu 21-8.

Recordul respectiv a fost doborât de victoria repurtată de Australia, 142-0 cu Namibia, în 2003. Într-un top al înfrângerilor la peste 70 de puncte, în meciuri de la turneele finale de Cupa Mondială, România a urcat vertiginos și a ajuns la cinci astfel de eșecuri, nicio altă națiune neavând un astfel de palmares.

Namibia, care nu are nicio victorie la Cupa Mondială în istoria sa, are numai patru eșecuri la +70. Precedentele două înfrângeri categorice ale noastre au fost cu Australia, 90-8 în 2003, respectiv Noua Zeelandă, 85-8 în 2007.

Cele două meciuri consecutive fără puncte marcate la această ediție, au adus România într-o altă postură nedorită. Numai Rusia, în 2019, a mai reușit contraperformanța ca la două meciuri din Cupa Mondială să termine cu 0 pe tabela de marcaj.

De reamintit că Rusia a fost, la precedenta Cupă Mondială, în locul României, deși Stejarii obținuseră pe teren calificarea. În birouri s-a decis că Fakaosilea a fost folosit, în naționala României, cu încălcarea criteriilor de eligibilitate, așa că România a rămas acasă, fiind înlocuită de Rusia.

A fost, de altfel, singura Cupă Mondială până acum, de la care rugbyștii noștri au lipsit. În 2007 am pierdut cu 42-0 în fața Scoției, însă oricum diferențele mari de acum sunt absolut îngrijorătoare.

Un alt clasament negativ pentru istoria echipei naționale de rugby a României vorbește despre o serie de cinci eșecuri la minimum 50 de puncte, în meciuri consecutive. Dacă includem în acest interval și meciurile test, pierdute în Georgia cu 56-6, respectiv Italia, 57-7, adunăm cinci înfrângeri usturătoare, fapt fără precedent în palmaresul Stejarilor.

De la ”cea mai mare revenire”, la un dezastru total

Presa de pe toate meridianele, a pus România într-o lumină de compasiune după înfrângerea în fața Scoției. În 2011, tot la Cupa Mondială, marcam două eseuri scoțienilor, fiind la un pas de a furniza o mare surpriză. În 2015 am bătut Canada după ce am revenit de la 0-15. Vlaicu, printr-o lovitură de pedeapsă, stabilea scorul final la 17-15, notând și cea mai mare revenire din istoria Cupei Mondiale.

Titratul ziar francez L'Equipe a tras o concluzie absolut corectă, pe care o cităm: "Deja începe să devină plictisitor. Suspansul s-a evaporat după primul sfert de oră și, după o oră în care s-a jucat doar într-o direcție, nu ne-am fi mirat dacă s-ar fi trecut de 100 de puncte pe tabelă. După ce au fost distruși de Irlanda și Afrca de Sud, bieții români mai au un meci, cu Tonga, pentru a-și salva onoarea și să plece de la Cupa Mondială cu o victorie."

În același jurnal, fostul selecționer francez, Thomas Lievremont, a povestit cum a dorit să participe la resuscitarea rugby-ului românesc, venind în funcția de antrenor al naționalei noastre, în 2018. El amintea că a fost un proiect ambițios, că au fost promovați mulți tineri, dar România și-a pierdut credibilitatea odată cu ratarea calificării la Cupa Mondială din 2019. 

Tot despre antrenorii străini, să mai spunem că Andy Robinson, tehnicianul englez care a calificat România la această Cupă Mondială, după ce preluase funcția în septembrie 2019, a demisionat în luna decembrie, dezamăgit de rezultatele obținute și, probabil, de viitorul echipei. Se poate spune că Robinson a avut cumva o premoniție și, văzând ce potențial are actualmente rugby-ul românesc, a plecat înainte ca dezastrul să devină concret.  

O bază care nu există

Staff-ul tehnic actual conține nume importante din rugby-ul nostru. Antrenor principal este Eugen Apjok (de la campioana CSM Ştiința Baia Mare), el avându-i alături pe David Ellis - antrenor apărare, Stephen Scott - antrenor compartiment înaintare, Valentin Ursache - antrenor zona contact, Mihăiță Lazăr - antrenor jocul în grămada ordonată, Viorel Lucaci - antrenor jocul în margine, Sosene Anesi - antrenor treisferturi.

David Ellis de exemplu, a fost antrenor de apărare al Franței, în perioada în care cocoșii galici au câștigat de cinci ori Six Nations și ajungeau în finala Cupei Mondiale, pierdută cu 8-7 în fața Noii Zeelande. Mihăiță Lazăr este unul din cei mai buni pilieri români din istorie, fiind dublu campion al Franței cu Castres, jocul din grămada ordonată neavând niciun secret pentru el, iar Sosene Anesi este fost internațional ALL Blacks. 

Dacă ar fi să căutăm vinovați, pentru această situație tragicomică, atunci cam toată lumea din sfera balonului oval are o vină, mai mică sau mai mare. Mai multe voci, de mai mulți ani, i-au solicitat demisia de onoare lui Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, însă nu doar forul național este responsabil, cluburile departamentale puternice având și ele mult de lucrat pentru a deveni profesioniste. La sectorul juvenil este tragedie în toată regula, terenurile pe care se joacă fiind, în cele mai multe cazuri, niște maidane. 

Nu în ultimul rând, Flashscore a încercat să transmită, în premieră, în format audio, meciuri de la Cupa Mondială de rugby. După uvertura Franța - Noua Zeelandă, scor 27-13, care este posibil să fie și finala pentru trofeu, am mai transmis un meci, Irlanda - România.

Audiențele foarte scăzute, precum și jocul foarte slab al Stejarilor, ne-au forțat să oprim experimentul. Deci nici publicul consumator nu pare a fi, în România, foarte atașat de proiectul restartării rugby-ului românesc.

În acest context, nici nu mai trebuie căutați vinovați. Cu toții suntem!