Ana Maria Bărbosu a fost acuzată de încălcarea regulilor antidoping de către International Testing Agency, în urma a trei „whereabouts failures” (n.r nereguli de localizare) comise într-un interval de 12 luni, conform unui comunicat oficial.
Cazul se încadrează la articolul 2.4 din Regulamentul Antidoping al World Gymnastics, care prevede sancțiuni pentru sportivii care nu respectă obligațiile de localizare necesare pentru testările inopinate.
În urma acestor constatări, a fost aplicată o suspendare provizorie, în conformitate cu Codul Mondial Antidoping și cu articolul 7.4.2 din regulamentul specific al gimnasticii.
Sportiva a solicitat ca dosarul să fie trimis spre judecare la Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv, unde va avea posibilitatea să își prezinte explicațiile și eventualele dovezi pentru fiecare dintre cele trei abateri invocate.
ITA a precizat că, în baza mandatului primit de la World Gymnastics, gestionează integral procedura de urmărire și că nu vor mai fi făcute alte comentarii cât timp cazul este în desfășurare.
Prima reacție din partea gimnastei Ana Maria Bărbosu
"Aș dori să împărtășesc și să clarific unele informații care au circulat. După cum vă puteți imagina, mutarea în Statele Unite și începerea facultății au reprezentat o tranziție majoră. Adaptarea la toate aceste schimbări a fost o provocare, însă continui să învăț și să mă dezvolt prin fiecare experiență.
Pentru a fi clar, această situație nu are nicio legătură cu substanțe interzise, iar eu sunt recunoscătoare pentru îndrumarea și sprijinul primite pe tot parcursul acestui proces", a transmis Bărbosu.
