Astfel, după patru ani consecutivi petrecuți la cârma echipei și după un total de două titluri și două Cupe ale Greciei câștigate în cele două mandate, Lucescu se pregătește pentru o nouă provocare.
Grecii susțin că actele au fost deja semnate
Publicația Gazzetta.gr a anunțat că despărțirea este deja o certitudine și că antrenorul român a semnat acordul de reziliere.
”Răzvan Lucescu este acum, cu siguranță, de domeniul trecutului pentru PAOK. Antrenorul român a semnat acordul de reziliere al contractului”, au scris jurnaliștii greci.
Și publicația Metrosport, apropiată de clubul din Salonic, susține că procedurile au fost finalizate încă de miercuri.
Potrivit surselor din Grecia, Lucescu și patronul Ivan Savvidis au purtat o discuție decisivă în urma căreia au convenit să încheie colaborarea pe cale amiabilă. Clauza de reziliere nu va fi activată, iar tehnicianul va pleca liber de contract.
PAOK are deja o variantă pentru înlocuirea românului
Conform informațiilor apărute în presa elenă, PAOK se mișcă rapid pentru numirea unui nou antrenor.
Favorit să preia echipa este Marinos Pusic, tehnician care s-a despărțit recent de Al-Jazira și care ar urma să fie prezentat imediat după oficializarea plecării lui Lucescu.
Clubul din Salonic intenționează să anunțe atât despărțirea de antrenorul român, cât și numirea succesorului său într-un interval foarte scurt.
Al-Sadd îl așteaptă pe Răzvan Lucescu
Viitorul lui Răzvan Lucescu pare să fie în Qatar. Mai multe surse din lumea arabă susțin că românul este alegerea principală a campioanei Al-Sadd.
Clubul a rămas fără antrenor după plecarea lui Roberto Mancini, iar jurnalistul Ahmed Ragab a scris că negocierile cu Lucescu sunt într-un stadiu foarte avansat.
