Oficial! Dinamo face al treilea transfer al verii. Nuno Campos primește un fundaș crescut de FCSB

Actualizat
Răzvan Radu a semnat cu Dinamo
Răzvan Radu a semnat cu DinamoDinamo București

Pregătirile pentru noul sezon sunt în plină desfășurare în Ștefan cel Mare, iar conducerea clubului Dinamo face eforturi pentru a-i pune la dispoziție tehnicianului Nuno Campos un lot cât mai competitiv. Misiunea noului antrenor al ”câinilor roșii” nu se anunță deloc una simplă în stagiunea viitoare, mai ales după ce echipa a suferit o serie de plecări extrem de importante pe parcursul acestei luni.

După ce i-au transferat pe fotbaliștii de viitor Ianis Doană și Adriano Manole, dinamoviștii au reușit să oficializeze și cea de-a treia mutare a acestei perioade de mercato.

Noul nume care se va alătura lotului este Răzvan Radu, un fundaș stânga achiziționat de la formația Metalul Buzău. Jucătorul urmează să ajungă în cel mai scurt timp în cantonamentul condus de Nuno Campos pentru a intra în programul normal de pregătire al echipei.

”Clubul nostru continuă strategia de a înregistra jucători tineri de perspectivă, care în viitor să reprezinte soluții certe pentru prima echipă”, a transmis Dinamo prin intermediul rețelelor de socializare.

Mutarea este una extrem de interesantă, având în vedere că noul fundaș al ”alb-roșiilor” este un produs al academiei rivalei tradiționale, FCSB. În februarie 2024, acesta a fost împrumutat de clubul finanțat de Gigi Becali la Metalul Buzău, echipă care l-a transferat definitiv în vara anului 2025, transformându-l într-un fotbalist de bază pentru eșalonul secund.

Răzvan Radu
Răzvan RaduFlashscore

Răzvan Radu vine după o stagiune consistentă în tricoul celor de la Metalul Buzău în Liga 2, acolo unde a adunat 23 de prezențe oficiale și a contribuit la faza ofensivă cu două pase decisive.

În prezent, fotbalistul are o cotă de piață estimată la 175.000 de euro, conform datelor oferite de site-ul de specialitate Transfermarkt.com.

”Mulțumim, Răzvan Radu! Echipa buzoienilor anunță transferul lui Răzvan Radu de la Metalul Buzău la Dinamo București.

”Răzvan Radu a venit la Buzău în februarie 2024, de la FCSB, reușind, alături de Metalul, promovarea în Liga 2, la sfârșitul sezonului 2024-2025”, a transmis Metalul Buzău.

”Am petrecut o perioadă foarte bună pentru mine la Metalul. Am învățat multe și am crescut enorm. La Metalul este un colectiv bun, un grup unit.

”Vreau să le mulțumesc colegilor, staff-ului tehnic și tuturor celor care m-au susținut”, a declarat și Răzvan Radu.