Meciul a fost unul foarte echilibrat, o singură dată înregistrându-se un ecart de două goluri pe tabelă (4-6). CSM Oradea a evitat înfrângerea printr-un gol înscris de Levente Vancsik cu 15 secunde rămase din timpul regulamentar.
La şuturile de departajare, singurul care a ratat a fost David-Joan Bota (bară), dar orădenii erau deja calificați în sferturi cu punctul asigurat.
Pentru gazde au înscris Levente Vancsik (4 goluri), Filip Gardasevic (3), Mihnea Gheorghe (2), Flavius Nichita Ilisie (1) şi Petar Velkic (1).
Golurile campioanei României au fost reuşite de Silvian Colodrovschi (3), Nebojsa Vuskovic (2), Tudor Fulea (2), Francesco Iudean (2), Răducu Alex Dincă (1), Vlad Georgescu (1).
Orădenii au câştigat şi meciul tur la loviturile de departajare, cu 20-19.
CSM Oradea şi Steaua s-au mai înfruntat o dată în acest sezon, în Superliga Naționala, roş-albaştrii câştigând la Otopeni cu 12-7.
În celălalt meci al grupei, VK Novi Belgrad, semifinalistă în sezonul trecut, a dispus de Waspo 98 Hannover cu 12-9, în deplasare.
În clasament, pe primul loc se află VK Novi Belgrad, cu 18 puncte, urmată de CSM Oradea, cu 10 puncte, Steaua, 7 puncte, Waspo 98 Hannover, 1 punct. Primele două clasate s-au calificat în sferturile de finală.