Momente emoționante în Columbia. Tatăl lui Luis Diaz a izbucnit în lacrimi după ”dubla” marcată de fiul său

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Momente emoționante în Columbia. Tatăl lui Luis Diaz a izbucnit în lacrimi după ”dubla” marcată de fiul său

Luis Diaz sărbătorește alături de James Rodriguez victoria cu Brazilia
Luis Diaz sărbătorește alături de James Rodriguez victoria cu BraziliaAFP
Luis Manuel Diaz, eliberat recent după fusese răpit, a izbucnit în lacrimi la cele două goluri înscrise de fiul său, atacantul Luis Diaz, în meciul câştigat de echipa Columbiei în fața Braziliei (2-1), joi, pe stadionul Metropolitano din Barranquilla, în cadrul preliminariilor Cupei Mondiale de fotbal din 2026.

Tatăl fotbalistului, care a fost eliberat săptămâna trecută după aproape două săptămâni de sechestrare de către o gherilă columbiană, nu şi-a putut ascunde emoțiile şi a izbucnit în lacrimi la golurile fiului său, atacantul lui Liverpool.

Luis Manuel Diaz, îmbrăcat în tricoul galben al naționalei Columbiei, a avut o reacție emoționantă şi a fost îmbrățişat de spectatorii din jurul său prezenți pe arena din Barranquilla.

Brazilia, cvintuplă campioană a lumii, a fost învinsă de naționala Columbiei, cu 2-1. Gazdele s-au impus prin dubla reuşită de Luis Diaz, în minutele 75 şi 79, după ce Selecao reuşise deschiderea scorului în debutul jocului, prin 'tunarul' Gabriel Martinelli (4).

Luis Manuel Diaz, în vârstă de 56 de ani, şi soția sa Cilenis Marulanda, care a fost eliberată cu mai multe zile înaintea sa, au fost răpiți pe 28 octombrie dintr-o benzinărie din Barrancas, oraşul natal al familiei, aflat lângă granița cu Venezuela (nord-est), de bărbați înarmați care circulau pe motociclete.