Gaziantep FK îl are pe listă pe Orjan Nyland
În vârstă de 35 de ani, Nyland este în prezent liber de contract, situație care îl transformă într-o opțiune atractivă pentru mai multe cluburi aflate în căutarea unui portar cu experiență.
Totuși, mutarea la echipa antrenată de Mirel Rădoi nu se anunță deloc simplă. Potrivit informațiilor apărute în presa din Turcia, prestațiile solide ale lui Orjan Nyland la Cupa Mondială i-au crescut considerabil cota, iar interesul din partea altor echipe s-a intensificat în ultima perioadă.
În aceste condiții, negocierile pentru aducerea internaționalului norvegian au devenit mai dificile, Gaziantep fiind nevoită să facă față concurenței pentru semnătura portarului.
Deocamdată, Nyland rămâne doar una dintre variantele analizate de oficialii clubului turc, fără ca un acord între părți să fie încheiat.
