Altele

Klopp, sincer după remiza din Cupă: ”Nu meritam mai mult”

Klopp, si-a aplaudat fanii dupa meci
Klopp, si-a aplaudat fanii dupa meciAFP
Jurgen Klopp a recunoscut că echipa sa a avut probleme împotriva lui Wolves, în timpul remizei 2-2 înregistrată de Liverpool, aseară, în Cupa Angliei.

Germanul a putut apela la noua sa achiziție, Cody Gakpo, dar, în ciuda faptului că a marcat de două ori prin Darwin Nunez și Mohamed Salah, au primit tot atâtea de la Goncalo Guedes și Hwang Hee-chan. 

Pe final, Liverpool a fost aproape de o înfrângere, dar golul lui Toti Gomes a fost anulat în urma consultării VAR, decizie îndelung contestată de jucătorii lui Wolves. În legătură cu controversa din minutul 82, neamțul a declarat că nu se poate pronunța cu exactitate nici după revederea imaginilor video.

”Nu prea știu. Pe teren nu am putut vedea, așa că nu am nicio idee. Eu am crezut că este gol. Jucătorul din colțul din stânga este cel care ar fi putut fi în offside. Asta reiese din cadrul pe care l-am văzut în vestiar, în care ar putea fi offside, dar nu aș băga mâna-n foc pentru asta. Dar există un unghi pe care nu l-a avut VAR-ul, dacă nu mă înșel, asta am auzit.

Există o situație similară în meciul cu Arsenal, unde lipsea un unghi și, în final, toată lumea a crezut că a fost offside clar, dar nu s-a putut dovedi acest lucru. Nu știu cum se pot întâmpla aceste lucruri. Așadar, înțeleg frustrarea celor de la Wolves, pentru că vrei să ai decizia corectă în aceste momente, așa cum am vrut și noi să avem atunci decizia corectă. Dar nu pot spune nimic despre asta pentru că am văzut doar o singură perspectivă a camerei de filmat și atât”, a spus Klopp.

Dincolo de această fază, managerul lui Liverpool consideră că echipa sa ar trebui să fie mulțumită cu rezultatul înregistrat aseară pe Anfield.

”Nu am meritat mai mult de o remiză în seara asta. Oaspeții sunt probabil mai fericiți în aceste momente decât suntem noi, dar până atunci la rejucare mai este timp”, a mai spus Klopp.

Rejucarea meciului cu Wolves este programată pe 17 ianuarie. Până atunci, Liverpool se va deplasa la Brighton pentru meciul din Premier League care va avea loc sâmbăta viitoare.