CSM Constanța s-a calificat în grupele principale ale EHF European League

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

CSM Constanța s-a calificat în grupele principale ale EHF European League

CSM Constanța s-a calificat în grupele principale ale EHF European League
CSM Constanța s-a calificat în grupele principale ale EHF European LeagueCSM Constanța Facebook
CSM Constanța s-a calificat în grupele principale ale competiției masculine de handbal EHF European League, marți seara, după ce a învins echipa maghiară MOL Tatabanya KC, cu scorul de 28-25 (14-12), pe teren propriu, în penultima etapă din Grupa H.

CSM Constanța a dominat jocul şi s-a impus fără emoții, fiind neînvinsă înaintea ultimei etape. Echipa antrenată de George Buricea, care a eliminat-o în turul preliminar pe finalista din sezonul trecut, Fraikin BM. Granollers, a câştigat grupa indiferent de rezultatul din ultima etapă.

În meciul cu Tatabanya, CSM a condus şi la opt goluri (27-19, 28-20), dar s-a relaxat pe final şi oaspeții au marcat ultimele cinci goluri ale partidei.

Pentru echipa de la malul Mării Negre au marcat Gaston Alberto Mourino 6 goluri, Zoran Nikolic 4, Vitali Komogorov 3, Strahinja Stankovic 3, Gabriel Cristian Ilie 3, Ionuț Nistor Ioniță 2, Nikolai Aliohin 2, Andrei Drăgan 2, Alexandru George Andrei 1, Irakli Cikovani 1 și Valentino Ravnic 1.

Portarul Dan Lucian Vasile a avut o prestație remarcabilă, cu 16 intervenții (45,71%), iar Vlăduț Rusu a apărat un şut.

CSM Constanța ocupă primul loc, cu 9 puncte, urmată de Sporting, 4 puncte, MOL Tatabanya KC, 4 puncte, KGHM Chrobry Glogow, 1 punct. Marți seara va avea loc şi celălalt meci al grupei, KGHM Chrobry Glogow - Sporting Lisabona. Primele două clasate se califică în grupele principale.

În ultima etapă, pe 5 decembrie, se vor juca partidele Sporting Lisabona - CSM Constanța şi MOL Tatabanya KC - KGHM Chrobry Glogow.