Salt la conținutul principal

România, aproape de numirea unui selecționer la handbal masculin. Cu cine s-a înțeles FRH

Sandu Iacob urmează să-l înlocuiască pe George Buricea la conducerea naționalei masculine de handbal a României
Sandu Iacob urmează să-l înlocuiască pe George Buricea la conducerea naționalei masculine de handbal a RomânieiBo Amstrup / EPA / Profimedia

Sandu Iacob ar urma să devină noul selecționer al naționalei masculine de handbal a României, înaintea debutului în preliminariile Campionatului European. Tricolorii vor întâlni Franța și Polonia în noiembrie, iar federația trebuie să definitiveze lotul pentru aceste partide până pe 26 octombrie.

Iacob a ajuns la un acord cu președintele FRH, Bogdan Voina, pentru a-l înlocui pe George Buricea. Prezentarea noului selecționer este așteptată luni (26 octombrie) sau marți (27 octombrie), în timp ce lotul lărgit trebuie transmis la EHF până la termenul stabilit, potrivit Fanatik.

Varianta Filip Jicha a fost abandonată

Conducerea federației a căutat inițial un antrenor străin și a discutat cu tehnicieni francezi și spanioli. O altă variantă a fost Filip Jicha, însă negocierile nu s-au concretizat din motive financiare.

Cehul ar fi solicitat un salariu de cel puțin 10.000 de euro, alături de asigurarea unei locuințe, a unei mașini și a biletelor de avion.

FRH nu a putut acoperi aceste condiții și s-a orientat către un antrenor român.

Iacob a debutat în antrenorat la HC Vaslui, iar ultima echipă pe care a pregătit-o a fost Sighișoara. În cariera sa a mai condus naționala Georgiei și reprezentativa de tineret a României.

Franța și Polonia, primele adversare

Primul meci al României cu Iacob pe bancă ar urma să fie deplasarea din Franța, pe 5 noiembrie. Pe 8 noiembrie, tricolorii vor întâlni Polonia pe teren propriu. Letonia completează grupa, iar celelalte patru partide din preliminarii sunt programate în primăvara anului viitor.

Programul României în preliminariile Campionatului European

- Franța – România: 5 noiembrie 2026

- România – Polonia: 8 noiembrie 2026

- Letonia – România: 10 martie 2027

- România – Letonia: 13 martie 2027

- România – Franța: 5 mai 2027

- Polonia – România: 9 mai 2027

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google