CSA Steaua a ratat calificarea în semifinalele EHF European Cup

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
CSA Steaua a ratat calificarea în semifinalele EHF European Cup
CSA Steaua -  Valur Reykjavi 36-30
CSA Steaua - Valur Reykjavi 36-30Profimedia
CSA Steaua Bucureşti a ratat calificarea în semifinalele competiției masculine de handbal EHF European Cup, după ce a fost învinsă de Valur Reykjavik, cu scorul de 36-30 (21-12), sâmbătă seara, în Islanda, în manşa secundă a sferturilor de finală.

Valur câştigase şi la Chiajna, în urmă cu o săptămână, cu scorul de 36-35.

Doar primele 5-6 minute au fost echilibrate în meciul de la Reykjavik, după care gazdele au preluat controlul şi aveau la pauză un avans de nouă goluri, 21-12.

Ecartul maxim a fost de zece goluri, 32-22 (min. 49), însă Steaua a redus diferența pe final, când soarta calificării era deja decisă.

Pentru Steaua au marcat Gabriel Sebastian Burlacu 6 goluri, Nemanja Grbovic 5, Ciprian Şandru 4, Alexandru Mihai Tărîță 4, Seyed Alireza Mousavi Ghalehmirz 3, Ovidiu Irimia 2, Valentin Ghionea 2, Savo Mester 1, Claudiu Alexandru Mazilescu 1, Krsto Milosevic 1.

Ionuț Iancu a apărat 5 aruncări (18,52%), iar Alexandru Mihai Paşca a parat 3 (21,43%).

Golurile gazdelor au înscrise de Alexander Pettersson 9, Magnus Oli Magnusson 6, Robert Hostert 4, Andri Finnsson 4, Benedikt Gunnar Oskarsson 4, Bjoergvin Pall Gustavsson (portar) 2, Ulfar Pall Monsi Thordarsson 2, Vignir Stefansson 2, Tjorvi Tyr Gislason 1, Isak Gustafsson 1, Allan Nordberg 1.

Bjoergvin Pall Gustavsson a încheiat cu 19 intervenții (42,22%).

Meciul a fost arbitrat de portughezii Ruben Maia şi Andre Nunes, iar delegat EHF a fost feroezul Kristian Johansen.

În semifinale, Valur o va înfrunta pe Minaur Baia Mare, care s-a calificat după dubla cu austriecii Bregenz Handball (37-31 şi 28-30).