România, în grupă cu Portugalia, Polonia şi Israel, în preliminariile EURO 2026 la handbal masculin

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
România, în grupă cu Portugalia, Polonia şi Israel, în preliminariile EURO 2026 la handbal masculin
Naționala masculină de handbal
Naționala masculină de handbalAgerpres
Naționala masculină de handbal a României a fost repartizată în Grupa a 8-a a preliminariilor EHF EURO 2026 la handbal masculin, alături de Portugalia, Poloniaa şi Israel, la tragerea la sorți efectuată, joi, la Copenhaga.

Din cele 32 de echipe, împărțite în 8 grupe, se vor califica 20 de echipe, incluzând cele clasate pe primele două locuri în fiecare grupă, plus patru echipe cu cea mai bună linie de clasament, de pe locul trei din fiecare grupă. Pentru locul trei, la întocmirea ierarhiei de calificare, vor fi luate în calcul numai jocurile cu echipele de pe locurile întâi şi doi din grupele respective.

Jocurile vor avea loc în perioada noiembrie 2024-mai 2025, cu prima rundă în 6/7 noiembrie 2024, a doua rundă în 9/10 noiembrie, a treia în 12/13 martie, a patra în 15/16 martie, a cincea în 7/8 mai şi ultima în 11 mai 2025.

Turneul final va fi găzduit de Danemarca, Suedia şi Norvegia, ale căror echipe sunt calificate direct, alături de deținătoarea titlului, Franța.

Componența grupelor preliminare:

Grupa 1: Slovenia, Macedonia de Nord, Lituania, Estonia;

Grupa 2: Ungaria, Muntenegru, Slovacia, Finlanda;

Grupa 3: Islanda, Grecia Bosnia-Herțegovina, Georgia;

Grupa 4: Spania, Serbia, Italia, Letonia;

Grupa 5: Croația, Cehia, Belgia, Luxemburg;

Grupa 6: Olanda, Insulele Feroe, Ucraina, Kosovo;

Grupa 7: Germania, Austria, Elveția, Turcia;

Grupa 8: Portugalia, Polonia, România, Israel.

Naționala României a pierdut toate cele trei meciuri din Grupa B a Campionatului European de handbal masculin - EHF EURO 2024 din Germania, 24-31 cu Austria, 24-36 cu Spania şi 25-31 cu Croația, ocupând în final locul 22 din 24 de echipe.

România nu se mai calificase la un Campionat European din 1996, când se clasa pe locul 9. Pentru România a fost doar a treia participare la Campionatul European, la prima (1994) încheind pe locul 11.