Ultimul duel pentru echipa masculină de handbal a Franței la Euro. După o competiție în care Les Bleus au trecut prin toate, a venit momentul să recâștige titlul european. Dar, pentru asta, trebuiau să iasă victorioși din marele clasic mondial al handbalului împotriva Danemarcei și, de ce nu, să obțină un avantaj psihologic în perspectiva Jocurilor Olimpice.

O finală este o chestiune de detalii, dar și de valorificare a oportunităților. Hugo Descat a deschis scorul dintr-o aruncare de la 7 metri, dar Emil Nielsen a ajuns repede în poarta danezilor. Așa cum se întâmplă adesea, Les Bleus au avut probleme cu aruncările rapide, dar influența lui Ludovic Fabregas le-a conferit un avantaj.

Cu toate acestea, Les Bleus au început să adune din ce în ce mai multe faulturi, iar suspendările de 2 minute au început să se adune. Au păstrat, însă, contactul cu danezii, care păreau să fie pe curent alternativ. Dar Les Bleus au fost ineficienți la aruncare, între parade și lipsa de precizie. Danemarca a fost prima echipă care a luat un avantaj de trei goluri, susținută de un Mathias Gidsel incisiv, și abia după aproape 20 de minute Samir Bellahcene a făcut prima paradă.

Odată ce a început, portarul francez nu s-a mai oprit, iar diferența s-a redus rapid, forțând un time-out danez. Dintr-o dată, scandinavii au fost depășiți de situație și nu au marcat niciun gol timp de 7 minute.

Ambele echipe au găsit un oarecare ritm ofensiv, dar Les Bleus au fost cei care au făcut în cele din urmă o impresie mai bună. Acest lucru s-a datorat în special introducerii lui Elohim Prandi, care a avut în continuare un impact semnificativ, iar acest lucru a permis Franței să intre la vestiare la egalitate (14-14).

Împotriva Suediei, Les Bleus au ratat complet cele zece minute de după pauză. Această secvență a fost cu greu mai concludentă. Este adevărat că Franța nu a primit o lovitură decisivă, dar handbalul lor a lăsat de dorit. Francezii au limitat pagubele și au continuat să atace poarta danezilor, dar au fost uneori străluciți, alteori lipsiți de idei. Cum ar fi Dika Mem, care încă nu marcase niciun gol după 45 de minute.

În acel moment, Les Bleus aveau două goluri în minus cu 15 minute înainte de final și situația era tensionată. Își regăsiseră eficiența în atac, dar nu mai erau capabili să blocheze în defensivă, primind o mulțime de lovituri de la 7 metri care i-au permis eternului Mikkel Hansen să își facă apariția. Pe măsură ce timpul trecea și diferența rămânea aceeași, situația începea să se complice.

Dar a fost nevoie doar de o aruncare ratată pentru ca danezii să fie egalați de o reușită a lui Fabregas cu 8 minute înainte de final. Danezii au început să tremure, iar Kentin Mahé i-a adus în cele din urmă pe Les Bleus în avantaj cu o aruncare de la 7 metri. Fără să forțeze, francezii au preluat controlul meciului, însă scorul la finalul celor 60 de minute arăta egalitate (27-27).

Apărările au fost activate, iar brațele au fost cele care au făcut diferența. Danezii și-au arătat forța de foc, dar jocul colectiv a fost al francezilor, o acțiune de toată frumusețea ducând la o egalare incredibilă a lui Fabregas chiar înainte de finalul primei reprize. Dika Mem a reușit în cele din urmă să puncteze cu o dublă care i-a adus pe Les Bleus la o distanță mică de titlu.

Dar Danemarca nu s-a dat bătută, în special Mikkel Hansen, care a devenit cel mai bun marcator din toate timpurile al competiției. Un ultim cartuș al lui Elohim Prandi a pus capăt suspansului pentru o victorie cu 33-31. După 10 ani, Les Bleus sunt din nou campioni europeni. Și e drept, pentru că sunt la fel de puternici ca întotdeauna atunci când contează. Cu șase luni înainte de Jocurile Olimpice, mesajul este clar: Les Bleus sunt încă aici.