Gaziantep i-a stabilit prețul lui Maxim. Pe ce sumă e dispus să-l cedeze clubul turc

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Gaziantep i-a stabilit prețul lui Maxim. Pe ce sumă e dispus să-l cedeze clubul turc
Maxim, în tricoul lui Gaziantep, într-un meci cu actuala sa echipă
Maxim, în tricoul lui Gaziantep, într-un meci cu actuala sa echipăProfimedia
Alexandru Maxim a fost împrumutat în această iarnă la Beșiktaș, după ce clubul de care aparține, Gaziantep, s-a retras din campionatul Turciei din cauza cutremurului care a afectat țara în februarie.

Fotbalistul ar urma să joace la clubul din capitala turcă cel puțin până în vară, dar oficialii ”vulturilor” spun că și l-ar dori pe român și-n sezoanele următoare.

Maxim mai are însă contract cu Gaziantep până în vara lui 2024, iar Beșiktaș nu are o nicio clauză de cumpărare.

„Nu există nicio opțiune de cumpărare verbală sau scrisă în contractul lui Maxim. Maxim va fi alături de noi în sezonul viitor”, a spus antrenorul celor de la Gaziantep, Erdal Güneş, în urmă cu câteva zile.

Citește și: Beșiktaș și Gaziantep se bat pentru Maxim. ”Va fi alături de noi în sezonul viitor"

Totuși, presa turcă dezvăluie că oficialii lui Gaziantep au stabilit prețul pentru care Gaziantep ar fi dispusă să renunțe la serviciile atacantului român. Astfel, Beșiktaș sau oricare alt club interesat, îl poate cumpăra pe fotbalist dacă achită suma de 3.5 milioane de euro.

Maxim a jucat în acest sezon în 27 de partide pentru Gaziantep și Beşiktaş, decarul în vârstă de 32 de ani marcând de cinci ori și oferind șase assisturi.

Românul original din Piatra-Neamț nu a fost inclus de Edi Iordănescu în lotul pentru dubla cu Andorra și Belarus de săptămâna viitoare.

Statistici Maxim
Statistici MaximFlashscore