„E un moment foarte trist. Trebuie să reflectăm, să ne uităm în oglindă fiecare, începând cu mine și până la ultimul de la echipa națională, și să ne gândim serios în ce direcție vrem să mergem. Trebuie să luăm o decizie, să vedem în ce direcție o luăm”, a spus Hagi, la Antena 1.
„Responsabilitatea prima este a mea”
Mijlocașul a precizat că își asumă responsabilitatea pentru evoluția echipei, în calitate de unul dintre liderii acesteia.
„În primul rând, ca echipă suntem împreună și la bine, și la greu. În primul rând, responsabilitatea celor de pe teren este a mea, dar trebuie să fim împreună și trebuie să o scoatem la capăt. Ține de noi să ieșim din această pasă, de curajul nostru și de încrederea noastră. Eu am ieșit primul astăzi pe teren și responsabilitatea prima este a mea.
În același timp, încrederea și curajul pleacă de la mine și de la liderii acestui grup, de la cei cu experiență. Noi trebuie să o scoatem la capăt”, a spus acesta.
Ianis Hagi a afirmat că, după un astfel de rezultat, jucătorii nu au altă variantă decât să muncească și să găsească direcția în care va merge echipa națională.
„Presiunea este pentru toată lumea. Când știi că ai plâns pentru echipa națională, când vin de opt ani la echipa națională, nu am nimic de făcut decât să las capul jos și la muncă. Acum trebuie să vedem în ce direcție mergem.”
Trei înfrângeri pentru România în Liga Națiunilor
Selecționata României a fost învinsă de Polonia cu scorul de 6-0 (1-0), pe Stadionul Național din Varșovia, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Tricolorii au suferit unul dintre cele mai drastice eșecuri din istoria lor, după un meci disputat în cea mai mare parte în inferioritate numerică, în urma eliminării lui Radu Drăgușin (22). Golurile au fost marcate de Robert Lewandowski (24 – penalty, 47, 86), Virgil Ghiță (49 – autogol), Piotr Zielinski (62) și Jan Bednarek (66).
România a pierdut primele trei partide din această fereastră internațională a Ligii Națiunilor: 1-2 cu Suedia, pe 25 septembrie, la Solna, 2-4 cu Bosnia-Herțegovina, pe 28 septembrie, pe Arena Națională, și 0-6 cu Polonia, pe 2 octombrie, la Varșovia.
În următorul meci, România va întâlni Suedia, pe 5 octombrie, pe Arena Națională din București.
Urmărește România – Suedia pe Flashscore!
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

