Ce urmează după dezamăgirea de la Istanbul. Program de foc pentru ”tricolori” în Liga Națiunilor

Tricolorii în meciul cu Turcia
Tricolorii în meciul cu TurciaDepo Photos/ABACA / Abaca Press / Profimedia

După momentele critice petrecute la Spitalul Universitar, Mircea Lucescu (80 de ani) a confirmat că experiența sa în fruntea primei reprezentative s-a încheiat.

Deși spiritul său de luptător l-a făcut să ceară revenirea în cantonament imediat după stabilizare, riscurile medicale l-au convins pe ”Il Luce” că duelul cu Turcia, pierdut cu 0-1, a fost ultimul său act ca selecționer. În absența sa, „tricolorii” vor fi conduși de pe margine de secundul Jerry Gane în amicalul de marți cu Slovacia.

Hagi, cel mai vehiculat succesor

Gică Hagi are cele mai mari șanse să preia echipa națională. Potrivit DigiSport, un obstacol major în calea acestei numiri a fost eliminat recent. La jumătatea lunii martie, Gică Hagi a făcut pasul decisiv pentru a evita orice conflict de interese, cedându-i pachetul majoritar de acțiuni de la Farul lui Gică Popescu. Astfel, nu mai există niciun impediment juridic sau moral pentru ca cel mai mare fotbalist al țării să redevină selecționer.

Următoarea acțiune a ”tricolorilor” va avea loc în luna iunie, când România va disputa două partide amicale, prima fiind deja stabilită în deplasare, la Tbilisi, împotriva Georgiei. Aceste teste vor fi esențiale pentru configurarea lotului înainte de startul competițiilor oficiale.

Misiune de foc în Liga Națiunilor

Pentru ”tricolori” se deschide un nou capitol. Urmează o perioadă dificilă având în vedere că România a promovat în Grupa B a Ligii Națiunilor și are adversari de calibru.

Prima competiție oficială, Liga Națiunilor, programată în intervalul 25 septembrie – 17 noiembrie, îi scoate în cale României adversari de top în Grupa a 4-a din Liga B.

E vorba de Suedia și Polonia, două forțe care se înfruntă chiar marți seară pentru un bilet direct la Mondial și de Bosnia-Herțegovina, națională care va juca finala pentru calificarea la CM 2026 împotriva Italiei, la Zenica.

Miza: urnele pentru EURO 2028

Parcursul din această toamnă are o importanță strategică vitală. Clasarea pe primele două locuri în grupă va duce România în urna a doua valorică, ceea ce va însemna o grupă mai ușoară pentru preliminariile Campionatului European din 2028.

Sistemul de calificare pentru EURO 2028 prin Liga Națiunilor

Urna 1: Echipele din Liga A care încheie pe locurile 1-3

Urna 2: Echipele de pe ultimul loc din Liga A şi echipele de pe locurile 1-2 din Liga B

Urna 3: Echipele de pe locurile 3-4 din Liga B şi câştigătoarele din Liga C

Urna 4: Echipele din Liga C care încheie pe locurile 2-4

Urna 5: Echipele din Liga D

Programul României în Liga Naţiunilor

25.09.2026: Suedia – România (21:45)

28.09.2026: România – Bosnia-Herţegovina (21:45)

02.10.2026: Polonia – România (21:45)

05.10.2026: România – Suedia (21:45)

14.11.2026: România – Polonia (21:45)

17.11.2026: Bosnia-Herţegovina – România (21:45)