Internaționalul român Nicușor Bancu a luat decizia finală de a-și căuta o nouă echipă, iar antrenorul Mirel Rădoi și-a dat acordul pentru această mutare, potriviit surselor citate de iAMsport.ro.
După mai bine de un deceniu petrecut în Bănie, Nicușor Bancu își dorește o experiență în străinătate, înainte de a se apropia de finalul carierei.
Se pare că Mirel Rădoi nu a insistat pentru a-l păstra pe "veteranul" echipei și a fost de acord ca acesta să plece, înțelegând dorința jucătorului de a evolua în afara României.

Cu toate că destinația sa rămâne momentan necunoscută, șansele ca Bancu să se despartă de Universitatea Craiova până la finalul perioadei de transferuri sunt foarte mari.
O singură condiție ar putea amâna plecarea: dacă fundașul cu 46 de apariții la națională nu găsește o ofertă atractivă din străinătate, există posibilitatea să mai continue la club pentru cel puțin încă jumătate de sezon.
Înlocuitorul a fost deja adus
Conducerea Universității Craiova s-a mișcat rapid și i-a adus deja un înlocuitor lui Bancu. Florin Ștefan, proaspăt transferat, va putea suplini absența căpitanului, iar pe post mai rămâne o altă variantă, Basilio Ndong. Astfel, absența lui Bancu ar fi acoperită.
Plecările de la Universitatea Craiova continuă, după ce jucători importanți din istoria recentă a clubului, precum Alex Mitriță și Alex Ivan, s-au transferat definitiv în străinătate.
Dintre jucătorii importanți din istoria recentă a Craiovei, la club se mai află numai Alex Cicâldău, revenit vara trecută după experiențele nereușite din străinătate, și Ștefan Baiaram și Vladimir Screciu.