Fostul selecționer a fost prezentat oficial într-o conferință de presă, în care a ținut să-și prezinte scuzele față de Sorin Cârțu.
Cei doi au avut un conflict în mandatul precedent al lui Rădoi în Bănie, tehnicianul fiind nemulțumit de criticile pe care președintele de atunci le-a făcut public la adresa jocului echipei.
"Pot să vă spun că sunt fericit și entuziasmat. O nouă provocare, cred că nu este o întâmplare prezența mea aici. În tot acest timp de 9 luni, de când am fost liber de contract, am avut peste 10-11 oferte, însă niciuna nu s-a concretizat, iar cea mai rapidă a fost cea de la Universitatea Craiova.
”Când am luat decizia acum doi ani, am avut în fiecare zi sentimentul că trebuie să mă întorc, pentru că ceea ce am făcut atunci era greșit, iar ceea ce am făcut atunci, mai ales în spațiul public, trebuia să îmi asum public.
”În momentul acesta, îmi cer scuze față de Sorin Cârțu, trebuia să fiu mult mai echilibrat față de antrenorul Sorin Cârțu, dar mai ales față de omul Sorin Cârțu, pentru că este cel care m-a debutat, este de-o vârstă cu tatăl meu și chiar mi-am dorit să fac lucrul acesta într-o conferință de presă.
”Asta am simțit în cei doi ani de zile, asta mi-a lipsit. Sper că am învățat din greșeli și să fiu mai echilibrat. Drumul este unul greu, dar cu atât va fi mai frumos la final", a declarat Mirel Rădoi în conferința de presă.
O perioadă de evaluare
”S-au schimbat mulți jucători, asta înseamnă că clubul şi-a dat seama că trebuie să fie mult mai atent în alegerea jucătorilor şi eu la fel. Nu am cum să cer în momentul ăsta jucători, pentru că nu am terminat evaluarea jucătorilor care sunt în acum aici. Şi vreau ca lucrurile astea să le păstrăm în bucătăria noastră.
”Cred că în momentul de față cel mai important este ca jucătorii pe care îi avem, dacă până acum au dat 100%, am nevoie să dea 110%. Şi sper ca până la următoarea partidă să îi fac să înțeleagă. Nu pot să vorbesc despre celelalte echipe, dar văzând meciurile la televizor, pot spune că Universitatea Craiova ar trebui să fie mai în față decât locul pe care se află în acest moment. Eu cred că Universitatea ar fi trebuit să fie pe locurile 1-3”, a mai declarat Rădoi.