Lucian Filip (FCSB): ”Între Mirel Rădoi şi patron erau unele chestii care nu se legau”

Lucian Filip
Lucian FilipRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Antrenorul interimar al echipei de fotbal FCSB, Lucian Filip, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că între fostul principal Mirel Rădoi şi patronul George Becali erau unele lucruri care ”nu se legau”, subliniind că a avut senzația că se putea încheia în orice moment colaborarea dintre ei.

”Din ce am văzut, în declarațiile lui Mirel Rădoi şi ale patronului erau unele chestii care nu se legau. De exemplu, cazul Chiricheş, în care patronul a spus clar că nu mai vrea să joace. Dar antrenorul l-a introdus în teren şi cumva era o situație limită. Cât a fost aici, am văzut că Mirel îşi iubeşte foarte mult meseria. E devotat 100% şi pune cariera pe primul plan. Dovadă că a primit ofertă dintr-un campionat mai puternic şi a decis că e o oportunitate mai bună pentru el. Îmi e greu să judec acum dacă a făcut bine sau nu. Fiecare îşi face viitorul aşa cum doreşte”, a precizat el.

”A fost o surpriză plecarea lui Mirel Rădoi, dar nu mare. Cumva am avut senzația la fiecare meci că se poate încheia colaborarea între antrenor şi patron. Am făcut parte şi din stafful vechi, care a realizat performanțe foarte bune cu Elias (Charalambous) şi (Mihai) Pintilii, în plus am văzut cum lucrează Mirel Rădoi... aşa că prin experiența acumulată ne dorim, cei care am rămas în staff, să suplinim pe o perioadă scurtă de timp absența unui antrenor cu licență Pro. Eu sunt decis să continui în partea tehnică, în acest moment sunt cursant pentru licența A”, a adăugat Filip.

Rezultate directe recente FCSB - Petrolul
Rezultate directe recente FCSB - PetrolulFlashscore

Lucian Filip nu a dorit să comenteze zvonurile privind o eventuală instalare ca antrenor a lui Nicolae Dică, dar a spus că din informațiile pe care le are clubul doreşte un tehnician străin.

”Nu vreau să îmi dau cu părerea despre o venire a lui Dică, dar, din ce am înțeles eu, clubul doreşte aducerea unui antrenor străin. În momentul ăsta nu ştim niciun nume, nu ştim cine ar putea veni”, a menționat Filip.

Antrenorul Mirel Rădoi s-a despărțit marți de formația FCSB, iar miercuri a fost instalat la conducerea echipei Gaziantep din prima ligă a Turciei.

Până la numirea unui antrenor cu licență PRO, de conducerea tehnică a formației FCSB va fi asigurată de antrenorii Lucian Filip şi Alin Stoica, preparatorul fizic Horea Codorean şi antrenorul cu portarii Marius Popa.

Fotbal