Ultima echipă a lui Boateng a fost Jeonbuk Hyundai, una dintre formațiile de top din Coreea de Sud, unde și-a trecut în palmares atât titlul de campion, cât și Cupa. Anterior, Nana Boateng a cunoscut succesul și în România, cucerind titlul de campion cu CFR Cluj în 2022, performanță care îl recomandă drept un jucător cu experiență la nivel înalt.
Născut la Accra, în Ghana, Bismark Adjei-Boateng are un parcurs interesant încă din perioada junioratului, fiind format la Manchester City, club cu care a avut contract până la începutul anului 2017. De-a lungul carierei sale, a evoluat în mai multe campionate puternice, bifând experiențe în Norvegia la Stromgodset, în Statele Unite la Colorado, precum și în Finlanda, la KUPS.
"FC Petrolul Ploiesti a ajuns la un acord cu jucătorul Nana Boateng (31 ani), cel care a semnat cu clubul nostru un contract valabil pentru un sezon și jumătate. Campion cu CFR Cluj în 2022, Boateng revine, astfel, în Superliga, după ce, ultima dată, a activat în Coreea de Sud, la Jeonbuk Hyundai", a fost comunicatul clublui.

