Dinamo - Universitatea Craiova 5-1
În minutul 8, Dinamo a deschis scorul la prima acțiune periculoasă în careul Universității Craiova. Totul a pornit de la un corner executat lung de Cătălin Cîrjan, Opruț a recentrat, iar Pop a deviat cu capul spre Alberto Soro. Spaniolul s-a demarcat excelent în fața porții și a reluat în plasă, cu latul, pentru 1-0.
Craiova a replicat peste alt opt minute. Profitând de o respingere greșită a defensivei dinamoviste, Etim l-a lansat pe Nsimba, care a șutat năprasnic din interiorul careului, dar Bellaarouch a respins cu un reflex excelent.
În minutul 23, Universitatea Craiova a fost aproape de egalare. David Matei a fost găsit foarte bine în careu, dar a ratat execuția, reluarea sa din voleu lovind pământul, înainte ca Bellaarouch să se întindă și să devieze mingea peste transversală.
În minutul 29, Dinamo și-a dublat avantajul după o eroare uriașă în defensiva Universității Craiova. Aflat la debut, fundașul stânga Ronaldo Webster a greșit pasa către propriul portar, Armstrong a interceptat mingea și i-a pasat în fața porții lui Musi, care a îndeplinit o simplă formalitate și a făcut 2-0.
Șase minute mai târziu, partida a fost întreruptă după ce Steven Nsimba a mers direct la arbitrul Istvan Kovacs pentru a reclama ceea ce părea a fi scandări rasiste venite din tribune. ”Centralul” a oprit imediat jocul, iar crainicul stadionului a transmis un mesaj prin care le-a cerut spectatorilor să înceteze scandările cu caracter rasist.
Imediat după, Universitatea Craiova a făcut prima schimbare. Filipe Coelho l-a scos din teren pe gafeurul Ronaldo Webster, în locul fundașului jamaican intrând Carlos Mora.
În minutul 43, Dinamo a părut că face 3-0 prin Alexandru Musi, cu largul concurs al portarului Sava, însă faza a fost verificată în camera VAR, existând suspiciuni de ofsaid la atacantul gazdelor.
Două minute mai târziu, în primul minut al prelungirilor, verdictul a venit după analiza VAR: golul lui Musi a fost anulat, dar reușita nu a fost invalidată pentru o poziție de ofsaid, ci din cauza unui henț comis de atacant în duelul cu portarul Sava, înainte ca mingea să ajungă în plasă.
În minutul 45+3, Dinamo a primit lovitură de la 11 metri după ce Musi a fost faultat de Badelj. Arbitrul Istvan Kovacs a indicat inițial punctul cu var, iar Armstrong se pregătea să execute penalty-ul, dar decizia a fost schimbată din nou după intervenția VAR, care a stabilit că faultul lui Badelj asupra lui Musi a fost comis în afara careului, astfel că penalty-ul a fost anulat și înlocuit cu o lovitură liberă. Totuși, fundașul croat al Universității Craiova a fost eliminat, deoarece intervenția sa a oprit un adversar aflat în postură de ultim apărător, iar oltenii au rămas în inferioritate numerică.
La cinci minute după reluare, Craiova a redus din diferență, deși evolua în inferioritate numerică. Nsimba a profitat de o fază în care Pascual a ratat intervenția prin alunecare, iar Stoinov a fost depășit în duelul direct. Atacantul francez a rămas în poziție ideală și a finalizat spectaculos, cu un șut la vinclu, readucând formația olteană în meci.
La scurt timp, oltenii au fost foarte aproape de egalare, dar Bellaarouch a avut o intervenție salvatoare, reușind să respingă un șut periculos expediat de la marginea careului și să păstreze avantajul dinamoviștilor.
În minutul 59, Dinamo a trimis din nou mingea în poartă prin Alexandru Pop, însă reușita a fost anulată inițial de arbitrul asistent Ferencz Tunyogi, care a semnalizat o posibilă poziție de ofsaid. Faza a intrat imediat în analiza camerei VAR.
După analiza completă, Istvan Kovacs a validat golul lui Alexandru Pop. Arbitrul a considerat că atacantul dinamovist se afla în poziție regulamentară în momentul pasei-șut expediate de Armstrong, iar Dinamo și-a refăcut avantajul de două goluri.
În minutul 75, Dinamo a obținut un penalty, după ce Carlos Mora a comis un henț în propriul careu. Arbitrul a indicat fără ezitare punctul cu var. Cătălin Cîrjan a transformat lovitura de pedeapsă și a dus scorul la 4-1.
În minutul 90+2, Dinamo și-a rotunjit avantajul și a dus scorul la 5-1. Alberto Soro a executat o lovitură liberă în careu, iar Martin Pascual s-a înălțat excelent și a trimis cu capul în plasă, reușind primul său gol în tricoul alb-roșu. Reușita a consfințit un eșec usturător pentru Universitatea Craiova.

”Câinii” obțin astfel primele puncte din noul sezon și trec peste campioana en-titre în clasament, grație golaverajului mai bun.
Statistica partidei + Rezumat VIDEO


Echipe de start și informații pre-meci

Oltenii au început perfect această nouă ediție de Superligă. Campioana ocupă fotoliul de lider după o victorie categorică, având 3 puncte și un golaveraj de 4-0. Între timp, ”câinii” se află doar pe locul 12, fără vreun punct acumulat și cu un golaveraj de 0-1.
Trupa din Ștefan cel Mare a început noul sezon cu stângul, cedând cu 0-1 în deplasarea de la Petrolul, unde a încasat unicul gol al meciului în minutul 39, dintr-o lovitură de la 11 metri. Dinamo propune o exprimare mai modestă față de stagiunea precedentă, suferind vizibil după despărțirile de doi jucători de bază, Gnahore și Boateng.

Meciul cu Petrolul a marcat și debutul oficial al tehnicianului portughez Nuno Campos pe banca dinamoviștilor.
Acesta a schimbal modulul tactic, trecând de la sistemul 4-3-3 folosit în trecut de Zeljko Kopic la o așezare 4-4-2, dar nu a găsit soluții pentru ca echipa să revină pe tabelă după golul primit pe finalul primei reprize.
George Pușcaș este în continuare în proces de refacere după o intervenție chirurgicală suferită în această vară, iar Sivis a părăsit echipa imediat după meciul cu Petrolul, în care fusese titular. În locul său este pregătit să intre Matteo Duțu, în timp ce Karamoko ar putea apărea și el în primul 11, cel mai probabil în locul lui Alex Pop.

Universitatea Craiova vine după un parcurs încărcat. Miercuri, 22 iulie, campioana României a evoluat în manșa tur din al doilea tur preliminar al Champions League, pierzând cu 0-1 pe terenul bulgarilor de la Levski Sofia. Oltenii au încasat golul decisiv încă din minutul 8, în urma unei nesincronizări defensive la care Baiaram nu l-a putut incomoda pe stoperul Dimitrov.
Eșecul din Bulgaria a oprit o serie invincibilă de 12 meciuri (șapte victorii și cinci remize adunate din actualul și fostul sezon) și a fost asumat integral de antrenorul Filipe Coelho, care a recunoscut că a greșit strategia tactică. Cum returul cu Levski are loc repede, pe 29 iulie, tehnicianul lusitan va efectua, cel mai probabil, numeroase modificări în echipa de start.

