Incidentul a avut loc în minutul 38 al partidei terminate la egalitate, scor 1-1. După un duel la marginea terenului cu Christopher Lungoyi, internaționalul român a acuzat probleme medicale serioase.
Deși reluările TV nu au surprins un contact brutal, Ianis s-a prăbușit pe gazon și a dat semne clare că nu mai poate continua, fiind înlocuit în minutul 40 cu Ibrahim Kaya.
Presa turcă se teme de o absență îndelungată
Jurnaliștii turci au catalogat momentul drept o pierdere uriașă pentru Alanyaspor. Publicațiile locale au titrat imediat despre „veștile proaste” care lovesc clubul chiar înaintea unei confruntări vitale pentru economia sezonului.
”Ce lovitură pentru Alanyaspor! Vești proaste înaintea meciului cu Trabzonspor! Starul român Ianis Hagi s-a accidentat și a fost înlocuit”, au notat jurnaliștii turci, subliniind importanța absenței sale pentru etapa viitoare.
Accidentarea vine într-un punct în care Ianis Hagi devenise pilonul principal al ofensivei celor de la Alanyaspor.

Ajuns în Turcia în septembrie anul trecut, ca jucător liber de contract după despărțirea de Rangers, românul s-a adaptat spectaculos.
În cele 26 de apariții din acest sezon, Hagi a reușit să marcheze cinci goluri și să ofere două pase decisive, fiind considerat unul dintre cei mai eficienți oameni ai echipei.
Următoarea partidă a celor de la Alanyaspor va avea loc sâmbătă, 11 aprilie, acasă, contra celor de la Trabzonspor.
