Mățan a marcat în min. 16 şi a jucat 85 de minute. Fostul jucător al Farului are 4 goluri marcate în 26 de partide în acest sezon.
Românul a ridiculizat apărarea adversă, driblând tot ce i-a stat în cale și a hărțuit apărarea adversă până în minutul 85 când a fost înlocuit de antrenorul Giannis Anastasiou. Oaspeţii au egalat însă în prelungiri, prin Jubitana, şi partida s-a încheiat 1-1.
Alexandru Măţan, a fost notat cu 7,9 de Flashscore, cea mai mare dintre toți jucătorii de pe teren și a fost desemnat omul meciului.

Fundaşul român Sebastian Mladen a fost introdus la gazde în min. 84.
În alt meci din play-out, Panserraikos Serres a învins-o pe Kifisia cu scorul de 2-1, în deplasare.
Ambele goluri ale oaspeților au fost reuşite de Marios Tsaousis (16, 41), al doilea din pasa lui Andrei Ivan, care a jucat 87 de minute.
Atromitos ocupă primul loc în play-out, cu 30 de puncte, urmată de Panetolikos, 27 puncte, în timp ce Panserraikos este penultima, cu 20 de puncte, la trei puncte de antepenultima (Larissa), aflată deasupra zonei retrogradării.
