Sub titlul ”Câștigă și pleacă!”, celebra publicație Gazzetta dello Sport anunță că nu mai puțin de șase fotbaliști își vor lua rămas bun de la fani în perioada următoare.
Strategia lui Chivu vizează în primul rând întinerirea lotului. Patru dintre ”stâlpii” echipei se află la final de contract și nu vor beneficia de prelungiri. Este vorba despre fundașii Acerbi (38 de ani), Darmian (36) și De Vrij (34), dar și despre mijlocașul Mkhitaryan (37). Deși au contribuit la moralul vestiarului, aceștia au avut apariții sporadice sub comanda tehnicianului român.
O situație aparte o reprezintă portarul Yann Sommer. Deși elvețianul de 37 de ani a fost titular indiscutabil, contractul său nu va fi înnoit. Inter și-a stabilit deja ținta pentru buturi: Guglielmo Vicario.
”Nerazzurrii” monitorizează atent situația de la Tottenham și speră ca o eventuală retrogradare a echipei lui Radu Drăgușin să le permită achiziționarea portarului italian la un preț avantajos.
Tun financiar la orizont
Pentru a finanța noile achiziții, Inter este gata să renunțe la doi jucători cu o cotă de piață excelentă. Alessandro Bastoni (27 de ani) este numele cel mai sonor de pe lista plecărilor. În ciuda valorii sale, presiunea mediatică din Italia și dorința fundașului pentru o nouă provocare fac despărțirea inevitabilă. Cotat la 70 de milioane de euro, Bastoni este dorit de marile forțe din Europa.
Tot la capitolul plecări este menționat și Davide Frattesi. Mijlocașul de 26 de ani nu a reușit să intre în grațiile lui Chivu, bifând puține minute fără realizări notabile. Inter speră să obțină 35 de milioane de euro în schimbul său, Galatasaray fiind destinația cea mai probabilă, mai ales că Hakan Calhanoglu a decis să rămână la Milano.
Prin aceste mutări, bugetul de transferuri al lui Chivu ar putea exploda de la 50 la 150 de milioane de euro.
Prima mutare a verii
În timp ce Bastoni se pregătește de plecare, Chivu și-a asigurat deja un înlocuitor de calibru. Jurnalistul Fabrizio Romano confirmă că Inter a activat clauza de transfer definitiv pentru Manuel Akanji. Fundașul de 30 de ani, care a impresionat în acest sezon sub formă de împrumut de la Manchester City, va fi achiziționat definitiv pentru 15 milioane de euro, devenind noul lider al defensivei lombarde.
Până la marea remaniere din vară, Cristi Chivu are ocazia să încheie stagiunea în glorie absolută. Pe 13 mai, Inter va înfrunta Lazio în finala Cupei Italiei, având șansa de a realiza ”eventul” și de a confirma statutul de tehnician al momentului în Italia.
