Jobul verii! 50 de mii de dolari pentru a vedea toate meciurile de la Cupa Mondială

Trofeul Cupei Mondiale
Trofeul Cupei MondialeFREDERIC J. BROWN / AFP

Cea mai căutată slujbă din America în această vară va fi cea prin care o persoană va primi 50.000 de dolari pentru a urmări toate cele 104 meciuri de la Cupa Mondială de fotbal, care va fi organizată între 11 iunie şi 19 iulie în Statele Unite, Mexic şi Canada. Fox Sports, unul dintre difuzorii competiției, a făcut un parteneriat cu site-ul de recrutare Indeed pentru a găsi un ''Chief World Cup Watcher'', pentru ceea ce este considerată cea mai bună slujbă din această vară, o persoană care va urmări toate meciurile competiției dintr-un cub special de sticlă în centrul Times Square, celebra piață din New York.

Suporterul norocos va trebui să urmărească toate minutele Cupei Mondiale pe canalul Fox One, platforma oficială de streaming a Cupei Mondiale 2026 şi să distribuie conținut social media, transformând fiecare meci într-o petrecere live pentru miile de turişti şi navetişti care vor trece prin Time Square.

”Va fi cea mai bună slujbă de pe piață în această vară, dar numai pentru un singur fan frenetic, o misiune unică în viață”, au scris cele două companii într-un comunicat de presă comun.

Suporterii se pot înscrie pentru acest rol prin platforma Indeed, iar câştigătorul va fi anunțat pe 6 iunie în timpul transmisiei canalului Fox a meciului dintre Boston Red Sox şi New York Yankees, din Major League Baseball.

Cupă Mondială de fotbal din 2026 va fi cea mai mare din istorie, cu 48 de echipe la start.