Pentru a marca acest moment, fostul căpitan al naționalei a revenit la Tottenham Hotspur, club unde a evoluat timp de două sezoane (2013-2015), unde a petrecut o săptămână întreagă studiind metodele de lucru ale actualului tehnician al londonezilor, Roberto De Zerbi.
Mesajul transmis din Italia: „Călătoria abia a început!”
Prin intermediul contului său de Instagram, Chiricheș și-a exprimat bucuria într-un mesaj redactat în limba italiană, însoțit de fotografii de la noua sa reușită și alături de tehnicianul italian:
„Un prim pas important în parcursul meu ca antrenor! Sunt mândru că am obținut Licența UEFA B. Recunoscător pentru această experiență, pentru cunoștințele dobândite și pentru toți cei care au făcut parte din acest proces. Întotdeauna pregătit să învăț, să evoluez și să mă perfecționez. Călătoria abia a început!”, a scris fostul internațional român.
„O săptămână minunată petrecută alături de unul dintre cei mai buni antrenori din domeniu, revenind într-un loc pe care, cândva, l-am numit «acasă». A fost ceva special să mă întorc!”

Legătura dintre Chiricheș și De Zerbi
Prezența românului alături de Roberto De Zerbi nu este deloc întâmplătoare, cei doi având o istorie lungă împreună. Prima lor interacțiune a avut loc pe terenurile din prima ligă a României în perioada 2010-2012, când italianul îmbrăca tricoul celor de la CFR Cluj, iar Chiricheș evolua pentru Pandurii Târgu Jiu și ulterior FCSB.
Drumurile lor s-au intersectat din nou câțiva ani mai târziu în Serie A, când De Zerbi l-a antrenat direct pe Chiricheș la Sassuolo, în perioada 2019-2021.
O carieră impresionantă în fotbalul mare
Pasul făcut spre antrenorat vine să întregească un parcurs impresionant pe terenul de joc pentru Vlad Chiricheș. După ce a jucat în România la Internațional Curtea de Argeș, Pandurii Târgu Jiu și FCSB, fundașul a făcut pasul spre fotbalul mare cu evoluții pentru Tottenham (Anglia), Napoli, Sassuolo și Cremonese (în Italia).
Chiriches are 7 trofee, toate obținute în tricoul celor de la FCSB (4 titluri de campion și 3 Supercupe ale României), alături de 3 calificări în primăvara Europa League cu roș-albaștrii.
A fost desemnat Fotbalistul Român al Anului în 2013, an în care se transfera de la FCSB la Tottenham pentru suma record de 9,5 milioane de euro. În total, sumele de transfer achitate pentru el de-a lungul carierei au însumat 29,6 milioane de euro.
Are 78 de selecții la echipa națională (bifând postura de căpitan al României la Euro 2016), 27 de meciuri în Premier League și 110 meciuri în Serie A. De-a lungul carierei de jucător, Chiricheș a fost pregătit de nume mari ale tehnicilor românești și internaționale, precum Mircea Lucescu, Anghel Iordănescu, Victor Pițurcă, André Villas-Boas, Mauricio Pochettino, Maurizio Sarri, Roberto De Zerbi și Carlo Ancelotti.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

