Deși Inter a dominat autoritar campionatul trecut, cucerind titlul la pas, „rossonerii” s-au impus în ambele dueluri directe cu un identic 1-0. Seria negativă a ajuns la șapte meciuri consecutive fără victorie pentru Inter în fața rivalei din oraș, un complex pe care Cristi Chivu încearcă să îl gestioneze, dorind să își țină jucătorii departe de consumul mental excesiv pe care îl poate genera o asemenea partidă.

Tehnicianul român a recunoscut că seria de jocuri fără victorie în fața rivalei din oraș atârnă greu și ridică semne de întrebare, dar a sdar a spus că nu are de gând să lase emoțiile să îi afecteze sănătatea:
„Dacă nu am mai câștigat de ceva vreme, trebuie să ne punem o întrebare. Sunt prea multe lucruri de luat în calcul aici, dar nu vreau să ajung la spital ca unii dintre colegii mei”, a declarat Chivu, făcând o aluzie probabilă la situația unor antrenori precum Vincent Kompany de la Bayern.
Pentru tehnician, clasamentul și diferențele de moment își pierd relevanța într-un asemenea duel: „Clasamentul nu contează, ceea ce contează este să fim cea mai bună versiune a noastră într-un meci special. Trebuie să avem mult echilibru, nimeni nu ne dă nimic gratis”.
„10 goluri primite în 9 etape sunt prea multe!”
Dincolo de miza orgoliilor, antrenorul a reamintit de problemele din apărare ale lui Inter. Dacă în era lui Simone Inzaghi defensiva era o marcă înregistrată care a propulsat echipa în două finale de Champions League, în actuala stagiune campionatul a adus deja 10 goluri încasate în primele nouă runde, o cifră egală cu cea a rivalei Juventus, care se zbate la mijlocul clasamentului.
„Am avut antrenori care insistau să nu primim gol, era lege în fotbal. Nu sunt genul de antrenor care prioritizează atacul în detrimentul apărării. Cred în echilibru şi maturitate... Mă enervează când jucătorii încearcă să-şi asume riscuri inutile sau se bazează prea mult pe un coechipier. Când vorbim despre faza defensivă, aceasta implică toţi cei unsprezece jucători... Cele 25 de goluri marcate de noi nu sunt suficiente, iar cele 10 goluri primite sunt prea multe. Avem nevoie de energie şi de acea tenacitate specifică echipelor mici”, a explicat tehnicianul.
”Să nu căutăm să fim cea mai bună versiune a noastră. Avem nevoie de energie şi de acea tenacitate specifică echipelor mici", a încheiat românul.
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.




