Mesaje de condoleanțe după decesul lui Silvio Berlusconi: ”Recunoștință infinită”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mesaje de condoleanțe după decesul lui Silvio Berlusconi: ”Recunoștință infinită”

Silvio Berlusconi și Adriano Galliani
Silvio Berlusconi și Adriano GallianiProfimedia
AC Monza, clubul de fotbal aflat în proprietatea lui Silvio Berlusconi din 2018, și Adriano Galliani, mâna dreaptă a omului de afaceri, au salutat memoria fostului prim-ministru al Italiei, ''Il Cavaliere', decedat luni la vârsta de 86 de ani în urma unor complicații datorate unei leucemii.

”Adriano Galliani și clubul AC Monza deplâng dispariția lui Silvio Berlusconi”, se arată într-un mesaj al clubului lombard publicat pe internet.

”Este un gol care nu va putea fi niciodată acoperit. El va rămâne mereu cu noi. Mulțumim pentru tot, președinte”, se arată în comunicat.

După ce a vândut-o pe AC Milan, echipă pe care a patronat-o peste 30 de ani (1986-2017), Silvio Berlusconi s-a lansat în 2018 într-o nouă aventură sportivă, preluând clubul Monza, căruia i l-a încredințat spre conducere omului său de încredere Adriano Galliani, fostul conducător al lui AC Milan.

Clubul, al cărui stadion se află la zece minute de casa lui Berlusconi, la Arcore, a trecut prin toate etapele de la divizia a treia la Serie A, unde a promovat anul trecut.

Mai multe alte cluburi au adus un omagiu fostului patron de la AC Milan, între care campioana Italiei, Napoli, care și-a exprimat condoleanțele sale prin președintele Aurelio De Laurentiis.

De asemenea, antrenorul echipei spaniole de fotbal Real Madrid, Carlo Ancelotti, a transmis condoleanțele sale după moartea fostului patron al lui AC Milan: ”Tristețea de astăzi nu șterge momentele fericite trăite împreună”, a scris Ancelotti într-un mesaj postat pe Twitter.

”Recunoștință infinită președintelui, dar mai ales unui om ironic, loial, inteligent, sincer. A fost esențial mai întâi în aventura mea ca fotbalist și apoi ca antrenor. Grazie Presidente”, a adăugat tehnicianul italian.

Carlo Ancelotti a menținut o relație cu Silvio Berlusconi încă de la începuturile sale ca jucător și mai târziu ca antrenor la AC Milan, etapă în care a câștigat titlul în Serie A, în sezonul 2003-2004 și două trofee ale Ligii Campionilor, în 2003 și 2007, printre alte titluri.