Salt la conținutul principal

Fiul lui Paolo Maldini a semnat cu Lazio Roma: "Daniel este aici!"

Daniel Maldini
Daniel MaldiniLaPresse / ddp USA / Profimedia

Mijlocaşul ofensiv Daniel Maldini, fiul lui Paolo Maldini şi nepotul lui Cesare Maldini, jucători legendari ai echipei de fotbal AC Milan şi ai selecționatei Italiei, a semnat luni cu formația Lazio Roma, a anunțat clubul din Serie A.

"Daniel este aici", a anunțat Lazio pe rețelele de socializare, alături de o fotografie cu fotbalistul pozând alături de drapelul clubului pe aeroportul Fiumicino din capitala Italiei.

Jucătorul în vârstă de 24 de ani, internațional italian, a sosit la Lazio de la rivala Atalanta Bergamo, sub formă de împrumut până la finalul sezonului, cu opțiune de cumpărare.

Daniel Maldini a evoluat un sezon şi jumătate pentru Atalanta, iar în actuala campanie a fost utilizat foarte puțin, disputând doar 9 meciuri în Serie A, unul în Liga Campionilor şi unul în Cupa Italiei.

Născut la Milano în 2001, Maldini a evoluat pentru echipele de juniori şi tineret ale lui AC Milan, clubul tatălui şi al bunicului său, debutând în Serie A la 18 ani.

În sezonul următor, 2020-2021, el a făcut parte din lotul primei echipe a lui AC Milan. A terminat sezonul 2021-2022, care a culminat cu câştigarea titlului de către gruparea "rossonera", cu 13 apariții: 8 în Serie A, 3 în Liga Campionilor şi 2 în Coppa Italia.

A urmat o perioadă de împrumut la Spezia, unde, în sezonul 2022-23, a marcat 3 goluri: 2 în Serie A (18 apariții) şi 1 în Cupa Italiei (2 apariții). În sezonul 2023-2024, Danie Maldini a jucat prima jumătate a sezonului la Empoli înainte de a se transfera la Monza în ianuarie 2024, unde a avut 18 apariții în Serie A, marcând 4 goluri şi oferind 1 pasă decisivă.

El a jucat, de asemenea, pentru Monza şi în prima jumătate a sezonului 2024-2025: 20 de apariții în Serie A, 3 goluri şi 1 pasă decisivă, plus o apariție în Coppa Italia, înainte de a semna cu Atalanta, unde a marcat 3 goluri în sezonul trecut.

Pe 14 octombrie 2024, Daniel Maldini a debutat la prima reprezentativă a Italiei, în cursul meciului câştigat cu scorul de 4-1 în fața Israelului, în Liga Națiunilor. Anterior, el reprezentase Italia la categoriile interioare, jucând pentru selecționatele U18, U19 şi U20.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal