Altele

Chivu, soluție de urgență după ce Inter a rămas fără portari înaintea meciului cu Fiorentina

Cristian Chivu, antrenorul lui Inter Milano
Cristian Chivu, antrenorul lui Inter MilanoGiuseppe Maffia/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Antrenorul român Cristian Chivu a fost nevoit să convoace doi portari de la echipele de tineret ale lui Inter Milano pentru meciul de miercuri cu Fiorentina, din Serie A, deoarece Yann Sommer este în prezent singurul goalkeeper senior disponibil pentru selecție, informează site-ul Football Italia.

Inter va fi lipsită de cei doi portari de rezervă miercuri seară

Raffaele Di Gennaro se recuperează după o fractură la încheietura mâinii şi este de aşteptat ca el să lipsească alte câteva săptămâni.

Josep Martinez, al doilea în ierarhia portarilor lui Inter, nu este inclus în lot din motive personale, deoarece a fost implicat marți într-un accident rutier soldat cu moartea unui bărbat în vârstă de 81 de ani. Spaniolul nu se aşteaptă să revină la antrenamentele echipei Nerazzurri decât săptămâna viitoare, cel mai devreme.

Citește și: Portarul lui Inter Milano, anchetat pentru omucidere din imprudență în Italia

Calligaris și Taho, convocați de Chivu de la echipele de tineret

Întrucât ambii portari de rezervă nu sunt disponibili, Chivu a fost nevoit să-l cheme pe goalkeeperul în vârstă de 20 de ani Alessandro Calligaris, care a fost inclus în lot pentru ultimele două meciuri din Serie A în urma accidentării lui Di Gennaro.

Calligaris este în mod obişnuit portarul titular pentru echipa U23 a lui Inter, din Serie C.

Chivu l-a convocat de asemenea pe internaționalul albanez de tineret Alain Taho, în vârstă de 18 ani, care joacă de obicei la formația Inter Primavera. Aceasta este prima sa convocare la echipa de seniori.