Chivu: "Inter Milano este pregătită să lupte pentru titlu în Serie A"

Chivu: "Inter Milano este pregătită să lupte pentru titlu în Serie A"
Chivu: "Inter Milano este pregătită să lupte pentru titlu în Serie A"Spada/LaPresse / Shutterstock Editorial / Profimedia

Românul Cristian Chivu, antrenorul echipei Inter Milano, a transmis că echipa sa este pregătită să lupte pentru titlu în prima ligă italiană de fotbal, după victoria obținută în deplasare cu Atalanta (1-0), duminică, dar nu se va lăsa atras într-o polemică mai mare, adăugând că nu este interesat de declarațiile lui Antonio Conte, antrenorul celor de la Napoli, conform Football Italia.

Nerazzurri” au resimțit presiunea după înfrângerea dezamăgitoare din semifinalele Supercupei Italiei, la Riad, pierzând în fața echipei Bologna, la loviturile de departajare.

Echipa antrenată de Chivu a avut un gol anulat la Bergamo, în întâlnirea cu Atalanta, pentru ofsaid, înainte ca Lautaro Martinez marcheze după greşeala lui Berat Djimsiti, pasa acestuia fiind interceptată de Francesco Pio, intrat de puțin timp pe teren.

"Sunt bucuros, pentru toată echipa"

În mod remarcabil, Esposito a fost introdus în locul lui Marcus Thuram, cu câteva momente mai devreme, astfel că intrarea sa a avut un impact major.

”Sunt mulțumit, de asemenea, de Marcus (Thuram), pentru că el a muncit mult şi a istovit apărarea lor cu mişcările potrivite, dar a rămas fără energie, astfel că l-am introdus pe Pio”, a spus Chivu pentru DAZN Italia.

”El a intrat cu atitudinea necesară şi a interceptat mingea, punându-l pe Lautaro în poziție de a marca.

Sunt bucuros, pentru toată echipa, care a încercat să controleze jocul în primă jumătate, apoi Atalanta a sporit contramăsurile prin jocul defensiv om la om după pauză”, a mai spus Cristian Chivu.

”Suntem, de asemenea, mulțumiți, cu rezultatul obținut, pentru că acesta ar putea să nu fie singurul lucru care contează, dar este cu adevărat important”, a mai punctat antrenorul român.

”Suntem pregătiți să continuăm lupta şi mai mult decât atât”

Pio Esposito a fost singurul atacant de rezervă, pentru că Ange-Yoan Bonny nu a făcut deplasarea cu echipa fiind accidentat la gleznă.

”Toți jucătorii muncesc mult, depun mult efort şi ajută echipa atunci când sunt chemați. Suntem bucuroşi că avem patru atacanți de calibru, că ei marcheză goluri şi colaborează bine”, a menționat Chivu.

Inter Milano încheie anul pe primul loc în clasamentul din Serie A, iar căpitanul Lautaro Martinez a marcat în patru meciuri consecutive.

”Nimic nu poate fi luat de-a gata în fotbal. Trebuie să lucrezi din greu şi să-ți dovedeşti ție că eşti competitiv pe teren. Totuşi, nu suntem nici la jumătatea sezonului, încă, deci ştim că avem un lung drum de parcurs şi că în aceste vremuri trebuie să luptăm cu injustiția, împotriva celor care cred că totul este uşor”, a mai adăugat antrenorul român.

”În cele din urmă, singura dovadă este pe teren. Vom încerca să dăm totul, să răspundem cu aceeaşi măsură celorlalte echipe şi să ținem capul sus. Suntem pregătiți să continuăm lupta şi mai mult decât atât”, a mai spus Chivu.

”Nu mă interesează ce a spus Conte”

Printre lucrurile cu care trebuie să se confrunte sunt şi comentariile lui Conte, antrenorul lui Napoli, care a spus, din nou, că Inter Milano, Juventus, AC Milan sunt favoritele pentru câştigarea titlului.

La rândul său, Chivu a replicat: ”Nu mă interesează ce a spus Conte”.

Informat de jurnalişti că în 2025 cuvântul anului a fost ”credință”, Chivu a fost întrebat cum vede Inter în anul 2026: ”Încă nu am terminat anul 2025, dați-mi încă patru zile (răspunzând duminică - n.r.) şi apoi aş putea să răspund la primul meci din 2026. Sper să fiu acolo, cel puțin”.