Altele

Ianis Hagi, cerut titular de presa scoțiană în finala Cupei Ligii dintre Rangers și Celtic

Ianis Hagi
Ianis HagiStuart Wallace / Shutterstock Editorial / Profimedia
Ianis Hagi a lipsit mare parte din acest sezon din echipa lui Glasgow Rangers. După revenire el s-a arătat unul din jucătorii decisivi pentru echipa de pe Ibrox și și-a câștigat treptat locul în primul 11.

Reveniriea la echipă a lui Ianis Hagi a fost de bun augur. Românul conduce jocul scoțienilor cu inteligență și e decisiv prin goluri și pase de gol.

Presa din Scoția se așteaptă ca internaționalul român să fie titular și în derby-ul cu Celtic, pe Hampden Park.

Cele două rivale joacă cu trofeul pe masă în finala Cupei Ligii Scoției, care se joacă duminică de la ora 17:30.

”Ianis Hagi ar trebui să-și păstreze locul de titular și în derby-ul cu Celtic, având în vedere că a avut evoluții foarte bune în ultima vreme”, au scris cei de la Rangers News.

”Mijlocul are doi jucători remarcabili, Nicolas Raskin și Mohamed Diomande, însă Nedim Bajrami nu a făcut suficient cât să-l înlocuiască pe Ianis Hagi în poziția de număr 10, în care a excelat de când s-a întors la prima echipă”, au explicat jurnaliștii scoțieni.

Ianis Hagi
Ianis HagiFlashscore

Ianis a fost titular în ultimele trei meciuri de campionat, dar nu are în continuare drept de joc în Europa League deoarece Rangers nu l-a inclus pe lista UEFA.