Salt la conținutul principal

James Rodriguez, aproape de revenirea în țara natală după o carieră la marile cluburi ale Europei

James Rodriguez a ajuns la un acord cu Atletico Nacional din campionatul Columbiei
James Rodriguez a ajuns la un acord cu Atletico Nacional din campionatul ColumbieiČTK / imago sportfotodienst / Latin Sport Images

James Rodriguez (35 de ani) a ajuns la un acord verbal cu Atletico Nacional și se pregătește să revină în campionatul Columbiei. Mai trebuie îndeplinite formalitățile necesare înainte ca transferul să fie oficializat.

Acord verbal cu Atletico Nacional

Fabrizio Romano a anunțat că negocierile s-au încheiat cu succes, iar formația columbiană speră să confirme transferul în următoarele zile. Înțelegerea este momentan una verbală, ulterior urmând ca documentele să fie semnate.

Mutarea marchează revenirea lui James Rodriguez în țara natală după o carieră în care a evoluat pentru cluburi importante precum Porto, AS Monaco, Real Madrid, Bayern Munchen și Everton.

Golgheterul Cupei Mondiale din 2014

Mijlocașul a participat cu naționala Columbiei la Cupele Mondiale din 2014, 2018 și 2026. La ediția din Brazilia a câștigat Gheata de Aur, după ce a înscris șase goluri și și-a ajutat reprezentativa să ajungă în sferturile de finală.

Cifrele lui James Rodriguez (la nivel de campionat)
Cifrele lui James Rodriguez (la nivel de campionat)Flashscore

La nivel de club, James Rodriguez a cucerit trei titluri și Europa League alături de Porto, două trofee Champions League și două campionate ale Spaniei cu Real Madrid, precum și două titluri și o Cupă a Germaniei la Bayern Munchen. Pentru Real Madrid a înscris 37 de goluri în 125 de apariții.

Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți

Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

Cum activezi notificările?

Notificări personalizate
Notificări personalizateFlashscore

Fotbal