Premier League: City o spulberă pe Fulham / Record de prezențe egalat / Meci întors în 7 minute de la 0-2

Jucătorii lui City sărbătoresc marcarea unui gol
Jucătorii lui City sărbătoresc marcarea unui golPAUL ELLIS / AFP

Manchester City s-a apropiat temporar de Arsenal în fruntea Premier League, Burnley a avut parte de șapte minute de senzație pe Selhurst Park, iar James Milner a egalat recordul de prezențe în prima ligă engleză.

Manchester City - Fulham 3-0

Manchester City nu a avut nicio emoție în meciul de pe teren propriu cu Fulham. ”Cetățenii” au rezolvat meciul încă din prima repriză, Semenyo (24), O'Reilly (30) și Haaland (39) marcând până la pauză.

Este un succes care permite echipei lui Pep Guardiola să se apropie cel puțin temporar de liderul Arsenal. City are acum 53 de puncte, cu trei mai puțin decât ”tunarii”, care joacă joi în deplasare cu Brentford.

Este, de asemenea, cel de-al 20-lea succes consecutiv în fața lui Fulham, aceasta fiind cea mai lungă serie de victorii în fața unui singur adversar din istoria fotbalului englez.

Crystal Palace - Burnley 2-3

A fost o primă repriză nebună pe Selhurst Park din Londra. Crystal Palace părea că se îndreaptă spre o victorie facilă în fața penultimei clasate, noua achiziție Jorgen Strand Larsen reușind o ”dublă” în decurs de aproximativ un sfert de oră.

Din minutul 40 s-a declanșat, însă, nebunia! Burnley a punctat de trei ori în doar șapte minute și a intrat în avantaj la cabine, reușind să gestioneze rezultatul până la finalul celor 90 de minute, obținând doar a patra victorie a sezonului.

Aston Villa - Brighton 1-0

Aston Villa a beneficiat pe final de un autogol și a obținut o victorie care îi menține în viață speranțele la titlu. Momentul decisiv al partidei s-a produs în minutul 87, când Hinshelwood a introdus balonul în propria poartă.

A fost un meci special pentru veteranul James Milner, care a fost introdus pe teren în minutul 22 și a bifat cel de-al 653-lea său meci în Premier League, un record de prezențe egalat.

Nottingham Forest - Wolves 0-0

Nottingham Forest a dominat partida cu ”lanterna roșie”, însă a fost o dominație sterilă, ”pădurarii” cedând două puncte uriașe în lupta pentru evitarea retrogradării. Wolves a obținut al nouălea punct al sezonului și speră în continuare să evite cel mai slab punctaj din istoria Premier League deținut în prezent de Derby County, care în sezonul 2007/08 a bifat doar 11 puncte.