Kingsley Coman, dorit de Al Nassr
În spațiul public au apărut recent informații potrivit cărora saudiții de la Al Nassr ar fi început deja negocierile cu Bayern Munchen pentru a-l aduce în Golf pe Kingsley Coman.
”EXCLUSIV: Al Nassr a deschis negocierile pentru transferul lui Kingsley Coman de la Bayern München!
Discuțiile între cluburi au început, întrucât Coman este acum principala țintă a celor de la Al Nassr pentru postul de extremă.
După venirea iminentă a lui Iñigo Martínez și transferul finalizat al lui João Félix, Coman ar putea fi următorul jucător care ajunge la Al Nassr”, a fost mesajul postat vineri (8 august) de Fabrizio Romano.
Extrema franceză în vârstă de 29 de ani evoluează la Bayern din 2015 și este cotat de Flashscore la suma de 31,5 milioane de euro.
Campanie spectaculoasă de transferuri pentru Al Nassr
Nume importante se alătură echipei la care sunt legitimați jucători precum Cristiano Ronaldo, Sadio Mane și Marcelo Brozovic.
Joao Felix a fost cooptat de Al Nassr, saudiții plătindu-le celor de la Chelsea suma de 30 de milioane de euro în schimbul serviciilor atacantului portughez.
Recent, echipa care în sezonul trecut a încheiat pe locul 3 în Arabia Saudită a obținut și semnătura lui Inigo Martinez, stoperul de bază al celor de la Barcelona fiind cedat gratuit din pricina situației financiare a catalanilor.