Conduceau cu 3-0 încă din minutul 15! Meci de antrenament pentru Arsenal cu ultima clasată

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Conduceau cu 3-0 încă din minutul 15! Meci de antrenament pentru Arsenal cu ultima clasată
Arsenal s-a impus cu un neverosimil 6-0 în fața ultimei clasate Sheffield Utd
Arsenal s-a impus cu un neverosimil 6-0 în fața ultimei clasate Sheffield UtdAFP
Arsenal își continuă campania spectaculoasă de victorii în Premier League, acolo unde trupa lui Mikel Arteta a bifat cel de-al șaptelea succes consecutiv în campionatul englez.

Sheffield Utd - Arsenal 0-6

Tunarii au înscris din toate pozițiile pe Bramall Lane, duelul cu ultima clasată Sheffield fiind văzut de spectatori mai mult drept un meci de antrenament.

Odegaard a deschis scorul încă din minutul 5, în vreme ce incursiunea lui Saka a forțat la înscrierea unui autogol semnat de Bogle (min 13).

În primul sfert de oră, Arsenal conducea deja cu 3-0, după ce Martinelli a punctat și el din pasa lui Kiwior.

Fanii lui Sheffield începuseră deja să părăsească stadionul, fiind vizibil dezamăgiți de ceea ce vedeau pe tabelă. 

Până la pauză, Havertz și Rice și-au trecut și ei numele pe lista marcatorilor, în minutele 25 și 39.

Totodată, Arsenal reușește să ajungă la cea de-a treia partidă consecutivă în deplasare în care obține victoria la o diferență de cel puțin 5 goluri.

Tunarii au înscris peste 300 de goluri sub comanda lui Mikel Arteta, aflat la partida cu numărul 161 în Premier League.

Repriza secundă a arătat un joc ceva mai calm din partea lui Arsenal, care a mai punctat o singură dată prin Ben White (min 58), oaspeții având așadar 6 marcatori distincți.

Note
NoteFlashscore
Statistici
StatisticiOpta by Stats Perform

Lupta pentru titlu rămâne una extrem de strânsă în Premier League. Tunarii rămân pe podium, acolo unde ocupă locul 3, cu 61 de puncte, la o singură lungime de locul 2 ocupat de City și la 2 puncte distanță de liderul Liverpool, ambele formații obținând la rândul lor victorii în runda cu numărul 27.

De partea cealaltă, trupa lui Chris Wilder rămâne pe ultimul loc în Premier League, cu 13 puncte, fiind echipa cu cele mai multe goluri încasate în acest sezon (72) și cu un golaveraj negativ (-50).