"Cam 95% știm jucătorii pe care vom conta"
România se pregătește pentru o perioadă importantă, cu patru meciuri programate în Liga Națiunilor. Debutul este programat pe 25 septembrie, în deplasare, împotriva Suediei. Va fi primul meci oficial al lui Gică Hagi pe banca primei reprezentative în acest mandat, după cele două partide amicale disputate în luna iunie.
Selecționerul a vorbit despre obiectivele sale înaintea confruntărilor cu Suedia, Bosnia și Polonia și a subliniat importanța rezultatelor pentru atmosfera din cadrul echipei naționale.
Hagi consideră că România trebuie să facă progrese în ambele faze ale jocului și a transmis că va încerca să ridice nivelul echipei atât defensiv, cât și ofensiv.
"Venim după vacanță, începem treaba și, când vorbim de națională, vine și presiunea. De ce? Vrem să câștigăm și să devenim mai buni. Lucrăm la mentalitatea de a deveni cei mai buni. În Liga Națiunilor, echipele sunt foarte bune. Nivelul e foarte bun și trebuie să fim la cel mai înalt nivel. Și să facem ambele faze de la bine în sus. Sper ca jucătorii să înțeleagă și să-i facem să performeze", a spus el.
"Liniște vom avea dacă vom avea succes. Spre asta vrem să mergem. Sunt foarte încrezător. Am încredere mare în potențialul echipei. Sper să facem meciuri foarte bune. Trebuie să ne adaptăm la acest program. E un lucru bun, din punctul meu de vedere. Sunt un număr mare de zile în care vom sta împreună și ne vom cunoaște foarte bine. Vom încerca să câștigăm toate meciurile, chiar dacă întâlnim echipe foarte bune. Trebuie să avem o mentalitate bună. Nu va fi ușor. Dar trebuie să încercăm să ne impunem și să dictăm ritmul. Vrem să creștem de la meci la meci și să ajungem la un moment în care să dominăm și să controlăm ritmul și intensitatea jocului. E un proces de durată. Sper să progresăm de la meci la meci", a continuat acesta.
Referitor la lotul pentru meciurile din Liga Națiunilor, Hagi a spus: "În proporție de 95% știm pe cine o să contăm. Care nu vor fi, îmi pare rău. În acest stagiu vom merge cu jucătorii care cred că ne vor face fericiți. Trebuie să credem că România încă are potențial să devină cea mai bună.
Nu uitați de U21, U19, U18, U17. Ei, mai devreme sau mai târziu, pot să apară. Vom lua decizia și sper să fim inspirați. Am timp două zile să mă gândesc.
Cu siguranță vor fi mulți jucători cu experiență foarte mare internațională. Asta e primul criteriu. După aceea vom vedea. Eu așa văd lucrurile la echipa națională. Am încredere în toți care vin. O să încerc să folosesc tot grupul care va fi convocat.
Nu există doar un jucător. Vom folosi pe toată lumea, o să încerc să folosesc pe toată lumea. Puteți să vă așteptați un meci să joace o echipă, în următorul meci o altă echipă, iar ceilalți să fie pe bancă. Sunt patru meciuri, trebuie să fim competitivi, trebuie să arătăm bine fizic."
Lotul preliminar extins al României
PORTARI
Ionuț RADU (Celta Vigo | Spania, 9/0), Otto HINDRICH (Legia Varșovia | Polonia, 2/0), Valentin COJOCARU (Pogon Szczecin | Polonia, 0/0), Laurențiu POPESCU (Universitatea Craiova, 0/0), Ștefan TÂRNOVANU (FCSB, 5/0);
FUNDAȘI
Andrei RAȚIU (Rayo Vallecano | Spania, 38/2), Tony STRATA (Vitória Guimarães | Portugalia, 1/0), Deian SORESCU (Gaziantep | Turcia, 25/0), Radu DRĂGUȘIN (Fiorentina | Italia, 30/1), Andrei COUBIȘ (Lincoln City | Anglia, 3/0), Bogdan RACOVIȚAN (Raków | Polonia, 5/0), Alexandru PAȘCANU (FC Rapid 1923, 1/0), Virgil GHIȚĂ (Hannover 96 | Germania, 10/1), Andrei BURCĂ (Yunnan Yukun | China, 46/1), Matei ILIE (Kasımpaşa | Turcia, 2/0), Nicușor BANCU (Universitatea Craiova, 52/2), Andrei BORZA (Çorum | Turcia, 2/0), Lisav EISSAT (Bristol City, 4/0), Raul OPRUȚ (Dinamo, 5/0);
MIJLOCAȘI
Tudor BĂLUȚĂ (Universitatea Craiova, 14/0), Vladimir SCRECIU (Universitatea Craiova, 8/0), Marius MARIN (Al Nasr | EAU, 35/0), Andrei MĂRGINEAN (Dinamo, 0/0), Răzvan MARIN (AEK Atena | Grecia, 75/12), Nicolae STANCIU (Dalian Yingbo | China, 87/15), Marius CORBU (Ferencváros | Ungaria, 0/0), Cătălin CÎRJAN (Dinamo, 2/0), Vlad DRAGOMIR (Pafos | Cipru, 8/0), David MATEI (Universitatea Craiova, 2/0), Alexandru CICÂLDĂU (Universitatea Craiova, 39/4), Constantin GRAMENI (FC Rapid 1923, 0/0);
ATACANȚI
Dennis MAN (PSV | Țările de Jos, 45/11), Darius OLARU (Union Saint-Gilloise | Belgia, 28/0), Olimpiu MORUȚAN (FC Rapid 1923, 18/1), Alexandru DOBRE (FC Rapid 1923, 7/0), David MICULESCU (FCSB, 8/0), Ianis HAGI (Alanyaspor | Turcia, 54/8), Florin TĂNASE (Omonia | Cipru, 28/5), Valentin MIHĂILĂ (Çaykur Rizespor | Turcia, 36/5), Ștefan BAIARAM (Universitatea Craiova, 6/1), Rareș ILIE (Mantova | Italia, 0/0), Ianis STOICA (Estrela Amadora | Portugalia, 0/0), Florinel COMAN (Al-Gharafa | Qatar, 22/3), Denis DRĂGUȘ (FCSB, 28/7), Louis MUNTEANU (D.C. United | SUA, 6/3), Daniel BÎRLIGEA (Frosinone | Italia, 9/2), Denis ALIBEC (Farul Constanța, 45/6), Alexandru MUSI (Dinamo, 0/0).
Primește știri despre echipele și jucătorii tăi favoriți
Transferuri, știri, interviuri: Activează notificările pentru știri despre jucătorii și echipele tale preferate.

