Salt la conținutul principal

FRF a anunțat câte bilete s-au vândut pentru meciul România - Suedia

FRF a anunțat câte bilete s-au vândut pentru meciul România - Suedia
FRF a anunțat câte bilete s-au vândut pentru meciul România - SuediaAgerpres

România - Suedia, meci din cadrul etapei a patra a Ligii Națiunilor, va avea loc pe 5 octombrie pe Arena Națională din București, de la ora 21:45.

România va debuta în Nations League în Suedia, iar apoi va disputa pe teren propriu meciul cu Bosnia și Herțegovina, însă accesul spectatorilor este interzis la acest meci. Apoi, tricolorii vor evolua în Polonia (2 octombrie). 

Astfel, primul meci oficial disputat pe teren propriu de naționala lui Hagi va avea loc pe 5 octombrie, contra Suediei. FRF a început procesul de vânzare bilete și anunță că peste 15.000 de spectatori și-au asigurat deja locul în tribunele Arenei Naționale. 

Citește și: Lotul preliminar anunțat de Gheorghe Hagi

Prețuri bilete România - Suedia 

Prețul biletelor este cuprins între 50 RON (peluze) și 130 RON (tribunele 1 și 2, central), iar tinerii vor avea parte de o reducere. Atât copiii cu vârsta sub 15 ani (10 RON), cât și tinerii între 15 și 24 de ani (30 RON), vor beneficia de un preț preferențial în momentul achiziționării biletelor. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul bilete.frf.ro.

Copiii care n-au încă 15 ani împliniți vor avea acces în zona destinată familiilor, „Tribunele 1 și 2 Family Zone”, alegând tipul biletului (copil) la efectuarea comenzii. Datele copiilor trebuie introduse în sistem pentru generarea ulterioară a biletelor dedicate.

Comenzile pot include maximum 4 bilete, excepție făcând cele din Family Zone, care pot conține până la 5 bilete, cel puțin unul dintre acestea fiind nevoie să fie alocat unui copil sub 15 ani.

În momentul achiziționării, pentru fiecare bilet va fi aplicată o taxă de procesare de 2 RON.

Fără spectatori cu Bosnia și Herțegovina

Conform deciziei Comisiei de Disciplină a UEFA, meciul România - Bosnia și Herțegovina, programat în data de 28 septembrie 2026, pe Arena Națională, se va disputa fără spectatori.

FRF precizează că la acest meci nu va fi permis accesul nici pentru copii. 

„De această dată, nu va fi permis nici accesul copiilor. Cu toate că în trecut, la partidele cu Norvegia și Andorra, atmosfera a reprezentat un succes emoțional, decizia FRF pentru meciul de la finalul lunii septembrie are la bază concluzii trase din experiențele anterioare și principii stricte de echitate și siguranță.

Federația Română de Fotbal nu poate permite ca accesul să fie rezervat doar școlilor și academiilor din București sau din proximitatea Capitalei, fiind obligată să asigure egalitatea de șanse pentru zeci de mii de copii care își doresc să vină din toate colțurile țării, chiar și din județe precum Bihor, Maramureș, Botoșani sau Suceava. O astfel de desfășurare logistică devine însă imposibil de gestionat în siguranță deplină din cauza a două riscuri majore: pe de o parte, meciul se dispută la 21:45, iar a doua zi este zi de școală și ar forța copiii să lipsească, afectându-le programul educațional; iar pe de altă parte, plecarea de la stadion după miezul nopții și parcurgerea drumului de întoarcere, chiar și 9-10 ore pe timp de noapte, ar supune minorii și însoțitorii lor unor riscuri majore de oboseală și siguranță rutieră, o responsabilitate pe care FRF consideră că nimeni nu ar trebui să și-o asume”, se arată în mesajul Federației. 

Fotbal