Cu o săptămână înaintea confruntării cu FCSB din Cupa României, Gloria Bistrița trece printr-o schimbare importantă la nivelul băncii tehnice.
Clubul a anunțat miercuri încheierea colaborării cu antrenorul principal Nicolae Grigore, alături de care au plecat secundul Ionuț Mazilu, preparatorul fizic Andrei Tămași și delegatul Ciprian Petre.
Deși rezultatele din campionat nu au fost cele așteptate, cu cinci înfrângeri în primele zece etape, despărțirea ar fi fost provocată de o greșeală comisă în partida cu Râmnicu Vâlcea, potrivit Fanatik.
Ce s-a întâmplat în meciul câștigat de Gloria Bistrița
Incidentul a avut loc în etapa a noua din Liga 2, într-o partidă în care Gloria Bistrița s-a impus cu 1-0.
În minutul 86, Antonio Suciu și Mihai Bara, doi fotbaliști eligibili pentru regula U21, au fost înlocuiți cu Branimir Cavar și Gheorghe Costyn.
Niciunul nu îndeplinea criteriul de vârstă, astfel că Gloria a rămas pe teren cu un singur fotbalist eligibil, deși regulamentul Ligii 2 impune prezența permanentă a doi jucători U21.
Adversarii de la Râmnicu Vâlcea au inițiat imediat demersurile pentru obținerea unei victorii cu 3-0 la „masa verde”.
În cazul confirmării sancțiunii, Gloria Bistrița va pierde cele trei puncte obținute pe teren.
Nicolae Grigore și staff-ul său au plecat de la Gloria Bistrița
Clubul ardelean a confirmat despărțirea de cei patru membri ai staff-ului printr-un comunicat oficial.
„Colaborarea dintre CS Gloria Bistrița și stafful tehnic al echipei de fotbal format din Nicolae Grigore – antrenor principal, Ionuț Mazilu – antrenor secund, Andrei Tămași – preparator fizic și Ciprian Petre – delegat, s-a încheiat!
„Dincolo de munca de pe teren, fiecare colaborare înseamnă oameni, experiențe și momente care rămân. Apreciem contribuția fiecăruia dintre ei și le suntem recunoscători pentru timpul și energia investite în culorile echipei noastre.
„Le dorim multă sănătate, împliniri pe plan personal și cât mai multe reușite în toate provocările profesionale care vor urma”, a transmis Gloria Bistrița.
Sebastian Moga, noul antrenor înaintea meciului cu FCSB
Conducerea Gloriei Bistrița a decis să îl numească pe Sebastian Moga în funcția de antrenor principal.
Acesta va debuta pe banca echipei sâmbătă, în confruntarea din Liga 2 cu Dumbrăvița.
Următorul test va fi unul mult mai dificil: Gloria Bistrița - FCSB, partidă programată joi, 29 octombrie, în Cupa României.
